19 persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu masiv de pădure in China

21

Optsprezece pompieri şi un paznic şi-au pierdut viaţa într-un gigantic incendiu de pădure izbucnit în sud-vestul Chinei, au declarat marţi autorităţile, citate de AFP.

Incendiul a fost raportat luni în provincia muntoasă Sichuan, „ameninţând direct siguranţa oraşului Xichang”, situat la circa 2.200 de kilometri de capitala Beijing, a declarat primăria pe reţelele de socializare.

În imaginile difuzate de televiziunea naţională se pot vedea enormi nori de fum ridicându-se deasupra munţilor care înconjoară acest oraş -cu o populaţie de o jumătate de milion de locuitori – şi dând cerului culoarea portocalie.

Pe moment nu au fost precizate circumstanţele exacte ale deceselor.

Potrivit primăriei, circa 900 de pompieri au participat la eforturile de stingere a incendiului, iar 1.200 de persoane au fost evacuate.

Patru elicoptere şi peste 140 de vehicule de pompieri, au fost, de asemenea, mobilizate. Lupta împotriva flăcărilor continua marţi dimineaţă.

Mai multe alte incendii au izbucnit în ultimele zile în sudul Sichuanului, precum şi în provincia vecină, Yunnan, potrivit agenţiei Xinhua.

În urmă cu un an, în aprilie 2019, 27 de pompieri şi-au pierdut viaţa într-un incendiu de pădure în aceeaşi regiune.

5 idei de cadouri de Paște cu impact minim asupra bugetului tău

5 idei de cadouri de Paște cu impact minim asupra bugetului tău. Sărbătorile pascale sunt, pentru [...]

Noua metodă de protejare a banilor La ce apelează românii

Noua metodă de protejare a banilor. La ce apelează românii? Primele trei luni ale anului 2025 au marcat o creștere [...]

Descoperă zonele cu cele mai accesibile apartamente din București

Piața imobiliară din București. În ce zone sunt cele mai ieftine apartamente. Tendința de majorare a prețurilor pe segmentul rezidențial [...]

3 lucruri pe care nu ai voie să le faci în Vinerea Mare

Vinerea Mare, cunoscută și sub numele de Vinerea Patimilor, este cea mai încărcată zi din Săptămâna Mare pentru credincioșii creștin-ortodocși. [...]

Săgetător. Tot ceea ce trebuie sa stii despre zodie

Săgetător.  Zodia Săgetătorului este a noua zodie pe cercul zodiacal. Săgetătorul începe în 22 noiembrie, încheindu-se pe 21 decembrie. Zodia [...]

Zile Speciale, cu programe de sărbătoare, de Paşte, la Antena Stars

Sursa Zile Speciale, cu programe de sărbătoare, de Paşte, la Antena Stars La Antena Stars, zilele de sărbătoare se trăiesc [...]

Spune ce crezi