40% dintre români nu au fost dus deloc la medic în ultimul an

Procentul celor care merg la medic crește, în mod paradoxal, cu cât oamenii au mai puțină carte. La 45 de kilometri de Sibiu, în satul Colun, au mai rămas doar 30 de persoane, iar medicul care acordă, săptămânal, consultaţii a renunţat să mai vină.

Rodica Moisin, 62 de ani: “Foarte bine ar fi să avem ceva mai aproape, mai ales în satul ăsta sunt numai oameni bătrâni şi pensionari. Nu avem mijloc de transport, nu avem nimic”.

În Argeş sunt 3 comune care de 2 ani nu mai au medic de familie. Toate sunt la distanţe mari de Piteşti.

Din 10 români 4 nu s-au dus la medic niciodată în ultimul an. Asta arată datele Eurostat pentru anul 2017. Trei din cei 10 au fost la un medic generalist de una – două ori. Aici sunt cei care chiar frecventează medicul de familie: 13,5% de 3-5 ori, şi doar 4,2% de peste 10 ori.

Şi totuşi nu suntem cei mai certaţi cu medicii din Europa, grecii sunt acolo, 60 din 100 n-au călcat în ultimul an printr-un cabinet. Au totuşi un motiv, dietă mediteraneană le asigura o sănătate de invidiat.

Noi suntem după bulgari în clasamentul acesta. Iar suedezii nu prea sunt nici ei atât de conştiincioşi, dar acolo educaţia şi stilul de viaţă suplinesc nevoia de medic. Cel mai des merg la medic nemţii şi luxemburghezii, asigurările de sănătate impun în aceste state vizite regulate la doctor.

Revenim la noi în ţară că să ne uităm şi la ce influență are gradul de educaţie în frecvenţa consultaţiilor. În mod surprinzător, cei cu facultate nu se duc la medic mai abitir decât cei cu 4-8 clase.

De ce se întâmplă asta? Iată explicaţia medicilor: “Pacienţîi, în special cei cu studii superioare, au accesibilitate la informaţie şi atunci “De ce să mă duc la medic? Hai că mă uit pe internet ce pot avea. Ei deja vin de multe ori şi cu tratamentul luat”.

Călin Bucerzan, endocrinolog: “Am găsit copii cu obezitate şi cu retard de creştere pe care de acum încolo o să îi am în evidenţă. Cred că e o combinaţie între lipsa de timp a părinţilor, alimentaţia tot mai ciudată din jurul nostru, lipsa de mişcare şi poate şi stresul şcolar care impune statul cu fundul pe scaun.”

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.