780.000 de euro pentru o carte-miniatură rară

 O carte-miniatură rară scrisă de autoarea britanică Charlotte Bronte pe când avea 14 ani a fost vândută pentru 780.000 de euro la o licitație care a avut loc la casa Drouot din Paris, potrivit Reuters.

Cumpărătorul a fost Bronte Parsonage Museum din Haworth, Yorkshire, un muzeu înființat în casa în care au copilărit surorile Bronte.

Actrița Judi Dench, președintele Bronte Society, care patronează muzeul, și scriitoarele Tracy Chevalier și Jacqueline Wilson au făcut parte dintre personalitățile care s-au implicat în campania de strângere de fonduri pentru cumpărarea cărții.

Volumul face parte dintre cele șase „cărticele”, volume în miniatură scrise de Charlotte, cea mai mare dintre surorile Bronte, în 1830, pe când avea 14 ani. Dintre cele șase, doar cinci ar mai exista în prezent, patru dintre ele fiind expuse deja în muzeu.

Volumul, cu dimensiuni de 35×61 milimetri, include, pe 20 de pagini, trei povestiri scrise de mână de Charlotte Bronte, care a rămas celebră pentru romanul lansat în 1847 „Jane Eyre”. Povestirile prezintă personaje din „orașul de sticlă”, o lume imaginată de surorile Charlotte, Emily și Anne Bronte.

Romancierele britanice Charlotte, Emily şi Anne Bronte au format, în secolul al XIX-lea, una dintre cele mai celebre familii de scriitori din întreaga lume. Lăsate adesea singure în casa lor izolată din Haworth, cele trei surori au început să scrie romane de la vârste fragede. Astfel, „Jane Eyre”, al lui Charlotte, şi „La răscruce de vânturi”, al lui Emily, au fost încadrate la operele clasice de referinţă ale literaturii britanice. Totodată, romanul „Necunoscuta de la Wildfell Hall”, al lui Anne Bronte, a fost şi un bestseller.

Familia Bronte a fost lovită de tragedie când, într-un interval de numai şase luni (1848 – 1849), Emily şi Anne au murit de tuberculoză. Boala l-a răpus şi pe fratele lor, Branwell.

Charlotte a continuat să scrie şi după ce s-a căsătorit, însă a murit şi ea prematur, din cauza aceleiaşi boli, în 1855.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.