A fost împuşcat în spate în timpul unui conflict spontan

Un bărbat a fost internat, vineri dimineaţa, la Clinica de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi, după ce a fost împuşcat în spate în timpul unui conflict spontan izbucnit într-un cartier de la marginea oraşului.

Loading...

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat că victima are 40 de ani.

„Este un pacient în vârstă de 40 de ani, de etnie romă, victimă a unei agresiuni prin împuşcare la nivelul hemitoracelui stâng posterior în cartierul Păcureţ. Are o plagă de aproximativ 8 milimetri diametru, iar la examenul la computerul tomograf s-a observat un corp străin metalic în mediastin, retroaortic cu o fractură de coastă”, a declarat Diana Cimpoeşu.

Bărbatul urmează să fie operat la Clinica de Chirurgie Toracică a Spitalului de Pneumoftiziologie.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, principalul suspect are 41 de ani.

În oraş au fost instituite mai multe filtre pentru prinderea agresorului.

Sursa: Agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.