A murit apreciata poetă irlandeză Eavan Boland

Foto: irishtimes.com

Cunoscuta poetă irlandeză Eavan Boland a decedat la vârsta de 75 de ani, informează marţi agenţia DPA.

Boland, care a murit în urma unui accident vascular cerebral suferit în locuinţa sa din Dublin luni după-amiază, a fost profesoară la Universitatea Stanford din Statele Unite începând din 1996.

Ea a fost membră a Academiei Regale Irlandeze, instituţie ai cărei reprezentanţi au transmis că sunt „şocaţi” după aflarea veştii.

Născută în Dublin în 1944, Boland a fost o deschizătoare de drumuri pentru poetele din Irlanda. Operele sale au documentat vieţile femeilor şi existenţa acestora de-a lungul istoriei.

Boland a scris despre conflictul din Irlanda de Nord în apreciata sa colecţie „The War Horse” (1975) şi a imortalizat de asemenea tragedia Marii Foamete din Irlanda din anii 1840 în poemul său intitulat „Quarantine”.

Poeziile sale au ajuns să fie predate în şcoli din Irlanda şi incluse în materia pentru examenul de absolvire din această ţară.

Cele mai recente colecţii ale sale includ „New Collected Poems” (2013) şi „A Woman without a Country” (2014).

Autoarea şi-a împărţit timpul între Statele Unite şi Dublin, unde a fost ani la rând editor al „Poetry Ireland Review”, până la sfârşitul anului 2019.

Ea a fost recompensată cu premiul pentru întreaga carieră în cadrul ediţiei din 2017 a Irish Book Awards datorită „artei, elocvenţei şi vajnicei sale pledoarii pentru poezie”.

Boland a descris experienţele sale ca tânără poetă irlandeză: „Am început să scriu într-o Irlandă în care cuvântul „femeie” şi cuvântul „poetă” păreau a fi într-un fel de opoziţie magnetică unul faţă de celălalt. Eu nu puteam accepta posibilitatea ca viaţa femeii să nu fie, sau să nu poată fi, inclusă în poezia propriei mele naţii”.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.