A murit Baritonul Nicolae Urdăreanu solist al Operei Naționale București

 Cunoscutul bariton Nicolae Urdăreanu, solist al Operei Naționale București, a murit miercuri, iar slujba de înmormântare are loc joi dimineață, urmând ca trupul neînsuflețit al artistului să fie depus în foaierul instituției pentru un ultim omagiu.

Trupul neînsuflețit al maestrului Nicolae Urdăreanu a fost depus la capela Bisericii Boteanu-Ienii (Str. Boteanu nr.8), iar, joi, între orele 8.00 și 10.30, are loc slujba de înmormântare, anunță instituția pe site-ul ei oficial.

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu celui care a fost un nume marcant al primei scene lirice o pot face joi, în foaierul Operei Naționale București, în intervalul orar 11.00 – 13.00.

Solist al Operei Naționale București, Nicolae Urdăreanu a fost recunoscut pentru afinitatea rolurilor verdiene și singurul bariton român wagnerian al vremurilor sale.

Nicolae Urdăreanu a interpretat peste 40 de roluri din opere celebre, dintre care pot fi amintite „Oedipe”, de George Enescu, „Otello”, de Giuseppe Verdi, „Rigoletto”, de Verdi, „Bal mascat”, de Verdi, „Olandezul zburător”, de Richard Wagner, în cei peste 40 de ani de activitate în arta lirică. Iubit de public și îndrăgit de critici deopotrivă: „În «Nabucodonosor», Nicolae Urdăreanu impresionează printr-un timbru potrivit, intonaţie sigură, frazare şi dicţie apreciabile. Vocea, prezenţa scenică, plasticitatea chipului sunt valorificate deplin în finalul primului tablou – un cânt «necruţător», ca şi în scena din cel de-al treilea, cu nuanţări rafinate (de la şoapta întunecată la dezlănţuire) şi claritate – o reuşită marcantă a interpreţilor, moment muzical de excepţie prin frumuseţea arcului melodic şi a intrărilor în canon”, spune criticul Costin Tuchilă.

 

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.