A murit după ce a mâncat de la fast-food! Așa a sfârșit un tânăr din Focșani după ce a mâncat un hamburger

Un tânăr în vârstă de numai 23 de ani, din Focșani, s-a stins din viață după ce a mâncat la un fast-food. Băiatul s-a simțit rău imediat după ce a terminat de mâncat, iar apoi a intrat în stop cardiorespirator.

Teodor, tânărul de numai 23 de ani din Focșani, lucra ca taximetrist în oraș și a decedat la Spitalul de Urgență „Sf Pantelimon”.

Reprezentanții Spitalului Județean Sf Pantelimon au declarat că medicii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-l salva pe tânăr.

”A fost internat la boli infecţioase sub tratament. I s-au făcut numeroase investigaţii şi a fost văzut de către mai mulţi medici: infecţionist, gastroenterolog, chirurg, cardiolog. Pentru că nu răspundea la tratament şi starea lui se deteriora, a fost mutat în ATI, sub tratament. Era conştient şi a vorbit tot timpul cu medicii. Însă organismul tânărului nu a răspuns la niciun tratament şi a continuat să verse până a intrat în stop cardiorespirator. Cadrele medicale au efectuat manevrele de resuscitare timp de circa o oră, dar fără rezultat”, a afirmat Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Sf. Pantelimon din Focşani, potrivit Adevarul.

Vestea teribilă s-a abătut asupra familiei și prietenilor ca o tornadă:

”Nu pot să cred şi să accept asemenea veste..nu au trecut multe zile de când am stat la cafea şi glume..iar astăzi Dumnezeu a hotarat sa aiba el grija de sufletul tău ..Odihneşte-te în pace suflet şi prieten drag!”, este numai unul dintre zecile de mesaje postate pe pagina de socializare a tânărului mort mult prea curând.

Teodor a dorit să mănânce un hamburger, iar la puțin timp după ce l-a terminat a început să se simtă din ce în ce mai rău. Văzând că starea de rău pur și simplu nu-i mai trece, s-a hotărât să meargă la Spitalul Județean din Focșani, unde a fost internat cu afecțiuni gastroenterologice.

Cu toate acestea, nu a durat mult până ce tânărul a intrat în stop cardiorespirator și a murit, medicii nemaiputând să îl ajute în niciun fel. Toate cunoștințele tânărului au rămas de-a dreptul mute când au auzit ce i s-a întâmplat.

Loading...
loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.