„Absența la vot cere dictatură”

0 18

Absenteismul la vot în momente politice importante echivalează cu validarea unei viitoare dictaturi chiar de către popor.

Ca peste tot în Europa, alegerile din 26 mai au, în primul rând, o miză internă. Iar această miză este în acest moment mult mai bine înțeleasă de Putere decât de alegători. O demonstrează, între altele, recentul episod al întâlnirii dintre prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, candidat al socieliștilor europeni pentru președinția Comisiei Europene și premierul Viorica Dăncilă.

Condițiile dure puse Guvernului României, nu au fost încă făcute publice, cu toate că extind semnificativ recomandările cuprinse în Raportul MCV.

„E vorba de interese politice și de o parte și de cealaltă aici: domnul Timmerman ar fi putut să pună piciorul în prag și să meagă spre activarea articolului 7 („opțiunea nucleară” din Tratatul Uniunii Europene, n. red.). Nu o face, au găsit acest mod de a întinde pelteaua.Atât domnul Dragnea, cât și Domnul Timmermans au interesul acum să nu se întâmple nimic acum, până la aceste alegeri, a căror importanță o înțelege foarte bine domnul Dragnea spre deosebire de cei care intenționează să nu vină la vot. Avem de votat niște partide care vor să scoată România din Europa și niște partide care nu vor să o scoată din Europa. Fiecare cu oile lui negre, dar există această deosebire”, atrage atenția Cristian Tudor Popescu.

Cifrele arată că cea mai mare parte dintre cei care absentează regulat de la vot sunt în ultimii ani cei care au absolvit doar școala generală sau o școală profesională și care nu se îndreaptă automat spre stânga, ci aleg neimplicarea.

„Că românii pot învăța să voteze, că a vota nu e dat de la Dumnezeu, ci se învață – că o limbă străină, ca economia, ca matematică -, că odată cu trecerea timpului vor ajunge cetățenii români să devină din ce în ce mai iscusiți în materie de vot”. „Constat că m-am înșelat. Concetățenii noștri se încăpățânează să nu învețe”, mai spune Cristian Tudor Popescu.

Pentru Cristian Tudor Popescu, 26 mai înseamnă alegerea între a fi pro sau contra Uniunii Europene, în interiorul său în afara Europei, „Problema nu e dacă vrem să fie nu-știu-cine de la PSD, PNL sau USR la Bruxelles. Problema este <România mai e pe listă pentru Europa? Sau nu?>. Iar dacă o asemenea întrebare nu reușește să mobilizeze oamenii din țara asta, dacă pe români nu îi interesează apartenența lor la Europa, atunci să ne ducem pe urmele lui Genghis Khan. (…) Absența la vot cere dictatură. Poți să votezi ce vrei. Pe X, pe Y, de stânga, de dreapta. A nu te duce la vot când absența la vot crește foarte mult înseamnă că poporul își cere dictatura”, spune scriitorul.

Un procentaj de cel puțin 10% în plus față de prezența de până acum – rămasă în jurul a 30% – ar schimba clasamentul obișnuit al partidelor.

sursa europafm.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.