Accident rutier in Timis

13
 O persoană şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier, care a avut loc, miercuri, după prânz, între localităţile timişene Remetea Mare şi Bucovăţ, în care au fost implicate 10 persoane, dintre care patru copii.

„În accident au fost implicate 10 persoane, dintre care patru copii. Doi adulţi au rămas încarceraţi, din nefericire o victimă a fost declarată decedată de către medicul sosit la faţa locului, iar cea de-a doua victimă descarcerată a fost preluată de către elicopterul SMURD. Celelalte opt persoane sunt evaluate de către echipajele medicale sosite la faţa locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

ISU Timiş a intervenit cu un elicopter SMURD, o autospecială transport victime multiple, un echipaj SMURD tip B, patru ambulanţe SAJ, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare.

Poliţia Timiş nu are, încă, detalii despre accident.

Citește și
Spune ce crezi