Activista suedeză de mediu Greta Thunberg, care a împlinit vineri 17 ani,

Activista suedeză de mediu Greta Thunberg, care a împlinit vineri 17 ani, a rămas fidelă rutinei sale şi a protestat în faţa Parlamentului Suediei din Stockholm în cadrul acţiunilor săptămânale care solicită politicienilor să adopte urgent măsuri de limitare a efectelor schimbărilor climatice, informează agenţia DPA.

”Săptămâna 72 de grevă şcolară”, a scris ea pe Twitter. Mesajul este însoţit de o fotografie în care activista apare ţinând o pancartă cu mesajul „Grevă şcolară pentru climă”.

Thunberg a organizat prima grevă şcolară în august 2018.

Şcolile din capitala Suediei au fost vineri închise, în timpul vacanţei de iarnă.

Luna trecută, Thunberg a revenit în Suedia după ce a fost plecată timp de patru ani şi jumătate.

După ce a traversat Atlanticul cu un iaht pentru a asista la summitul mondial pentru climă organizat de ONU la New York în luna septembrie, a străbătut America de Nord cu trenul, s-a întâlnit cu Barack Obama şi l-a văzut de aproape pe Donald Trump – căruia i-a aruncat câteva priviri sumbre -, tânăra suedeză a traversat din nou oceanul pentru a asista la eşecul COP25 de la Madrid, a participat la un miting la Torino, apoi a revenit la Stockholm.

În decembrie, ea a fost desemnată „Persoana Anului” 2019 de revista americană Time datorită rolului pe care l-a avut în crearea unei mişcări globale pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice prin grevele şcolare organizate în zilele de vineri.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.