Activităţiile inspectorilor anti-fraudă din cadrul ANAF nu sunt recompensate corespunzător

 Atât timp cât anumite constrângeri ale activităţii inspectorilor anti-fraudă din cadrul ANAF nu sunt recompensate corespunzător, acestea vor conduce la ineficienţă şi, în final, la autodesfiinţarea instituţiei, se menţionează într-un comunicat remis luni de Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC.

„Organizaţia noastră consideră că atât timp cât anumite constrângeri ale activităţii lucrătorului cu atribuţii de control (activitate care are la bază o anume specificitate, recunoscută prin acte normative care de cele mai multe ori nu sunt puse în aplicare) nu sunt recompensate corespunzător vor conduce practic, la ineficienţă şi în final, la autodesfiinţarea instituţiei, chiar şi în lipsa unui act normativ formal care să ateste acest aspect. Actualul mod de abordare a măsurilor de eficientizare a anumitor cheltuieli ocazionate de funcţionarea instituţiei, care se suprapune pe subfinanţarea perpetuă a activităţii instituţionale, în lipsa unui dialog social coerent şi transparent, determină Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC să iniţieze campania de consultare a propriilor membri, cu privire la acţiunile sindicale care urmează a fi întreprinse, precum şi modul lor de punere în practică, pentru perioada următoare”, se precizează în documentul SNFP – SindFISC.

Organizaţia sindicală s-a declarat nemulţumită de măsurile de reorganizare a ANAF anunţate public de ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

„În viziunea organizaţiei noastre, în conţinutul proiectelor de acte normative la care facem referire există o serie de neconcordanţe de natură să inducă în rândul funcţionarilor publici o stare de incertitudine şi de nemulţumire, în special privind activitatea desfăşurată, dar şi cu privire la siguranţa locurilor de muncă. Referitor la eliminarea funcţiilor publice specifice care erau prevăzute pentru structura Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, doar prin ‘radierea’ din conţinutul HG nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea ANAF a sintagmelor ce fac referire la funcţia specifică şi translatarea managementului structurii către acelaşi vicepreşedinte cu atribuţii în coordonarea activităţilor de control şi inspecţie, fără schimbarea corespunzătoare şi a atribuţiilor specifice prevăzute în Secţiunea a 5-a din actul normativ amintit, este de natură să atragă nemulţumiri în rândul lucrătorilor din structura antifraudă”, se precizează în comunicatul sindicatului.

Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC precizează că secţiunea a 5-a din HG nr. 520/2013 cuprinde în detaliu atribuţiile specifice ale funcţionarilor antifraudă şi cele ale funcţionarilor vamali, atribuţii care prin natura lor exced cadrului general al funcţiei publice.

„De remarcat este şi faptul că, în conţinutul notei de fundamentare a propunerii de act normativ, se invocă faptul că ‘prevederile derogatorii stabilite de OUG nr.74/2013 au produs blocaje în ocuparea funcţiilor publice de inspector din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală cu personal care să aibă abilităţile şi competenţele necesare desfăşurării unui astfel de tip de activitate’, invocându-se obligativitatea ocupării acestor funcţii numai prin concurs de recrutare. În condiţiile în care, de la înfiinţare (anul 2013) şi până în prezent, la nivelul structurii au fost organizate numai 5 sau 6 concursuri de recrutare, ultimul în anul 2016 (iniţial baza fiind generoasă, atât din afara sistemului cât şi din interiorul acestuia), în viziunea organizaţiei noastre, deficitul de personal înregistrat în prezent în cadrul structurilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală poate fi o consecinţă a lipsei de atractivitate a funcţiei de inspector antifraudă, care presupune atribuţii specifice, prevazute distinct, atât în Codul de procedură fiscală, cât şi în actele normative de organizare şi funcţionare ale instituţiei”, se menţionează în comunicatul sindicatului din ANAF.

Organizaţia atrage atenţia că starea de nemulţumire şi frustrare din rândul angajaţilor ANAF a fost amplificată de perpetuarea unor principii de egalitarism salarial aplicat în cadrul întregului sistem instituţional, raportat la competenţe şi atribuţii diferite sau suplimentare.

„Toate aceste aspecte s-au dovedit a fi ignorate în decursul timpului de toate echipele care s-au succedat la conducerea instituţiei, în fapt, prin neaplicarea prevederilor legale în vigoare până în ziua de astăzi (lipsa unui Statut, eliminarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, condiţii de muncă deficitare, subfinanţarea activităţii, etc). Acest fapt a creat în rândul angajaţilor o stare de nemulţumire şi frustrare care a fost amplificată de perpetuarea unor principii de egalitarism salarial aplicat în cadrul întregului sistem instituţional, raportat la competenţe şi atribuţii diferite/suplimentare, cu consecinţa migrării angajaţilor spre alte domenii pe funcţii publice generale şi, deseori, plecarea celor înalt calificaţi în afara Ministerului Finantelor Publice”, se precizează în documentul Sindicatului Naţional Finanţe Publice – SindFISC. AGERPRES/(AS – autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu)

Conținutul webs

Sursa: Agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.