AFIR participă la târgul internațional INDAGRA 2017

0 52

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va participa în perioada 25 – 29 octombrie 2017, la cea de-a XXII-a ediție a Târgului internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehnieiINDAGRA 2017.

„Participarea Agenției în cadrul târgului INDAGRA este o tradiție și o onoare. INDAGRA ne oferă, ca în fiecare an, o nouă oportunitate a contactului direct cu beneficiarii și potențialii beneficiari ai PNDR. Înaltul nivel de organizare al evenimentului, dar și faptul că acesta îi reunește pe toți cei cu interes real în dezvoltarea agriculturii și a spațiului rural românesc, înseamnă pentru noi posibilitatea obținerii unui feed-back real al nevoilor de finanțare prin fondurile europene nerambursabile oferite prin PNDR.” a declarat Adrian CHESNOIU, director general al AFIR.

Pe întregul parcurs al evenimentului, reprezentanții AFIR vor acorda informații privind accesarea fondurilor europene nerambursabile pentru agricultură și dezvoltare rurală alocate României prin intermediul submăsurilor de finanțare din cadrul PNDR 2020.

Facem precizarea că joi, 26 octombrie 2017, începând cu ora 10:00, în cadrul târgului INDAGRA, în incinta Complexului Expozițional ROMEXPO, sala Mihai Eminescu se va desfășura conferința cu titlul PNDR 2014 – 2020 în sprijinul agriculturii și dezvoltării rurale din România.

Publicul interesat să primească informații privind accesarea fondurilor europene prin PNDR 2020 este așteptat la standul AFIR, aflat în pavilionul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (Platforma 12, Stand 12).<

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.