tezyo.ro - by OTTER Distribution

Alexandru Mitriță: Nu cred că mi-am câștigat postul de titular la echipa națională

Alexandru Mitriță (24 de ani), jucător care aparține de clubul american New York City FC, a participat la conferința de presă premergătoare meciului România-Norvegia, din preliminariile EURO 2020, declarând că nu este sigur de postul său de titular.

Declarația lui Mitriță vine în contextul în care acesta a făcut un meci foarte bun contra Insulelor Feroe, sâmbătă, scor 3-0. Fostul atacant al Universității Craiova a intrat pe teren în minutul 69, în locul lui Florinel Coman, și a reușit un gol și o pasă decisivă.

„Nu cred că mi-am câștigat postul de titular. Încerc să-mi fac treaba bine. Dacă Mister (n.r. – Cosmin Contra) va conta pe mine, sper să-mi fac treaba cât mai bine. Am avut mult mai mult timp la dispoziție să mă odihnesc, m-am antrenat foarte bine și sunt 100%. Da, e o echipă foarte puternică Norvegia, cu talie mare, dar trebuie să ne facem treaba cât mai bine, să avem atitudine bună. Noi suntem și mai scunzi, o echipă de mingicari, pot să spun așa, și sper să facem un meci mare”, a declarat Mitriță, luni, la conferința de presă.

Alexandru Mitriță are opt meciuri și un gol la echipa națională, pentru care a debutat în 2018, la un meci amical cu Israel.

România va întâlni Norvegia, marţi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, în preliminariile Campionatului European. Ambele naţionale au nevoie de o victorie pentru a rămâne cu şanse reale în lupta pentru calificarea la turneul final.

Clasamentul grupei F de calificare la EURO 2020, după şapte runde disputate:

1. Spania – 19p
2. Suedia – 14p
3. România – 13p
4. Norvegia – 10p
5. Malta – 3p
6. Insulele Feroe – 0p

Toate echipele mai au de disputat trei jocuri în preliminarii. La turneul final se vor califica primele două clasate.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.