Am propus Guvernului adoptarea unei ordonanțe simple

evomag.ro

 Ministerul Energiei a solicitat Guvernului să aprobe, în ianuarie, o ordonanță simplă pentru a corecta efectele OUG 114/2018, a anunțat marți, Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei, la conferinţa Focus Energetic.

“Consider că, începând cu a doua jumătate a anului viitor, vom putea să punem în practică anumite elemente care vor reieși din ce se va întâmpla cu Legea 123, cu modificarea OUG 114/2018 și cu celelalte elemente referitoare la aplicare noilor directive și, în special, Directiva energiei”, a spus oficialul.

Potrivit lui Havrileț, Comisia Europeană a declanşat mai multe proceduri de infringement împotriva României, ca urmare a OUG 114.

“În acest moment, la minister, se lucrează la eliminarea procedurilor de infringment induse de OUG 114/2018, respectiv unul care are deadline în 26 decembrie, adică de la 1 ianuarie ar putea intra faza finală la Curtea Europeană de Justiție. A doua procedură de infringement este legată de prevederile OUG 114/2018 și Ordinul 52 al ANRE, o procedură cauzată de nemodificarea Legii Eficienței Energetice (…) Ținem legătura cu Comisia Europeană, avem o relație directă, vorbim direct, ne coordonăm astfel încât România să iasă din procedura de infringement și să reimpună funcționarea pieței gazelor și a energiei după modelul pieței unice europene și nu după modelul anilor 2000-2003 care a fost readusă în actualitate de prevederile OUG 114/2018. Cel mai mare păcat al acestei ordonanțe este că nu a prevăzut ce se va întâmpla după. Până în 2021, 2022, s-au stabilit anumite termene și apoi ce? La ce putem să ne așteptăm?”, a spus consilierul.

El a precizat că OUG 114/2018 va produce efecte negative şi în anii următori.

“Cert este că atunci când se intervine administrativ într-o piaţă liberă, iar piața gazelor și a energiei electrice este obligatoriu să fie liberă, nu poţi să ai decât poziţia unui elefant într-un magazin de porţelanuri. La fel s-a întâmplat şi cu OUG 114/2018, sunt efecte negative la vedere, evidente, şi unele care se vor vedea peste ani. Repararea efectelor negative este dificilă, pentru că s-au înregistrat pierderi pe tot lanţul, producătorii, furnizorii… Culmea, cel mai oropsit va fi consumatorul final, pentru că el va fi cel care va plăti tot ce înseamnă recuperarea costurilor. În plus, producătorii nu mai sunt interesaţi să facă investiţii, din cauza impredictibilităţii şi instabilităţii cadrului legislativ”, a explicat Havrileț.

Conform acestuia, pe bursa gazelor, preţurile au scăzut până la 70-73 de lei pe MWh, foarte aproape de preţul reglementat de 68 de lei pe MWh.

“Pe bursă, în noimebrie, în prezent, avem prețuri la gaze de 70, 73, 73 lei, deci nu foarte departe de cel reglementat, de 68 lei. A meritat să revenim la modelele piețelor din 2002-2003, atunci când am reimpus obligația de import? Nu merita. În acest moment, preţurile pe bursa din România sunt similare cu cele de la Baumgarten. Am revenit la un preţ egalizat la nivel regional, aproximativ la nivelul din 2016″, a mai declarat consilierul ministrului Energiei.

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.