Andreea Bălan merge în continuare la terapeut: „Mădălina Manole nu a fost sfătuită de apropiaţii ei şi a ajuns la ce a ajuns”

Andreea Bălan se poate declara o femeie împlinită pe plan profesional, având o carieră foarte solidă, pe care și-a construit-o în jurul muzicii de mulți ani, iar acum visul ei de a avea o familie superbă s-a adeverit. Cu toate acestea, vedeta merge în continuare la terapeut.

În timpul interviurilor VIVA!, cântăreața a povestit că merge la terapeut de câțiva ani de zile, iar aceste ședințe o ajută foarte mult.

În plus, ea a declarat că într-un timp a fost nevoită să renunțe la un specialist, pentru că nu îi putea înțelege problemele.

”Altfel discuţi şi altfel te înţelege. Am schimbat un terapeut pentru că nu pricepea nimic din ce spuneam eu, din lumea mea. E foarte complicat să stai să schimbi un terapeut care nu înţelege frustrările unui artist. Până când am găsit un terapeut care să înţeleagă ce îi spun, ce înseamnă o frustrare, toată munca…

Nu trebuie să fii artist pentru a înţelege ceea ce îţi povestesc, dar măcar să empatizezi şi să îţi dai seama. Dar, dacă nu o faci şi te mai şi întreabă ‘Auzi, dar piesele astea se ascultă, cum se ascultă ele?’ Şi atunci îl schimbi pentru că nu ai cum să îi povesteşti frustrările tale.

Am schimbat terapeutul de două ori. La un moment dat, am terminat nişte probleme pe care le aveam de rezolvat şi am trecut la altcineva, pe care l-am schimbat pentru că nu pricepea ce spun. La terapie este foarte important să ai o conexiune cu terapeutul şi să înţeleagă ceea ce îi spui şi să simţi că te ajută. Dacă nu, îl schimbi.

Sfatul meu este ca, atunci când ai o problemă, să te duci la terapie. Drept dovadă, Mădălina Manole nu a fost sfătuită de apropiaţii ei, şi nu au băgat-o în seamă şi a ajuns la ce a ajuns… Adică e foarte important pentru apropiaţi să vadă că există o problemă şi să te sfătuiască cum trebuie.

Şi mai ales TU şi să nu crezi că râde lumea de tine dacă te duci la terapie. În România, mentalitatea asta e ”Nu am nevoie de psiholog, eu le ştiu pe toate, eu sunt cel mai tare, cel mai deştept, nu am nevoie!”

Din contră! E ca un prieten care te ajută să înţelegi mai bine anumite lucruri. Dar prietenul ăla are facultate şi îţi explică nişte lucruri şi îţi face nişte de-clickuri pe care tu nu poţi să le faci singur. Mi se pare minunat să ai această opţiune!’, declarat Andreea Bălan, în exclusivitate, pentru Interviurile VIVA!

Andreea Bălan și George Burcea urmează să se căsătorească în mod oficial în România cât de curând, și de asemenea își vor boteza și cea de-a doua fetiță, pe Clara Maria.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.