Andrei Vochin, consilier președinte FRF:

18

 Andrei Vochin, consilierul președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a vorbit despre posibilitatea ca antrenorul Cosmin Olăroiu să preia echipa națională a României.

”Sunt destule nume, de unde ar putea să aleagă, cred eu, cei din zona tehnică. Adică, sunt antrenori cu foarte mare experienţă, cum ar fi Mircea Lucescu, să spunem. Sunt antrenori din pătura de vârstă medie, dar cu suficientă experienţă, cum ar fi Hagi, Dan Petrescu. Sunt antrenori din generaţia tânără, cum e Mirel Rădoi. La generaţia cu mare experienţă l-aş introduce şi pe Ladislau Boloni”, spus Vochin, potrivit Telekom Sport.

”Din zona cu mare experienţă, Olăroiu. La câtă capacitate de muncă ştiu eu că are Olăroiu, în două săptămâni vede toate meciurile pe care le-am văzut noi în patru luni. Eu garantez că în două săptămâni se bagă”, a mai adăugat Andrei Vochin.

Naţionala României a ratat calificarea la EURO 2020 din preliminarii, însă tricolorii pot ajunge la turneul final graţie barajului din Liga Naţiunilor, care va avea loc la finalul lunii martie, adversarele urmând să fie stabilite vineri, prin tragere la sorţi.

Citește și
Spune ce crezi