Anunț important pentru toate companiile din România! Vor fi nevoite să recurgă la această modificare

Vorbim despre acțiunile la purtător ale companiilor. Acestea sunt nevoite să se convertească în acțiuni nominative, conform noilor norme, după informația dată de ONRC.

În plus, companiile trebuie să înregistreze beneficiarii reali în Registrul Beneficiarilor Reali, ținut de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Modificările se realizează în baza dispozițiilor Legii nr 129/2019 ce privesc prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, dar și pentru schimbarea și completarea unor acte normative.

Conform legii, beneficiarul real este cel care controlează sau posedă în cele din urmă clientul și/sau persoana fizică în numele căruia/căreia se efectuează o tranzacție, o operațiune sau o activitate.

Oficiul Național al Registrului Comerțului va realiza un registru central în care se vor înregistra date privind beneficiarii de drept ai persoanelor juridice supuse obligației de înmatriculare în registrul comerțului.

Nu se vor înregistra beneficiarii regiilor autonome, companiilor și societăților naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat.

La înmatriculare, persoanele la care se face referire vor depune în fiecare an, sau de fiecare dată când va apărea o modificare, o declarație ce privește beneficiarul real al persoanei juridice, cu scopul înregistrării în Registrul Beneficiarilor Reali.

Cei care nu vor respecta noile reguli vor primi o amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei. În plus, procesul-verbal de constatare a contravenției se va spune oficiului registrului comerțului. Așadar, nedepunerea declarației va duce la desființarea societății.

Se vor anula dispozițiile legale privind acțiunile la purtător, la capitalul social al societăților pe acțiuni va fi reprezentat doar prin acțiuni nominative. Va fi interzisă emiterea de acțiuni noi la purtător și realizarea de operațiuni cu acțiunile la purtător existente.

Acțiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a legii se vor converti în acțiuni nominative în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Dacă nu se va produce această schimbare, orice persoană interesată și Oficiul Național al Registrului Comerțului, pot cere tribunalului desființarea societății respective. De altfel, dacă acțiunile la purtător nu vor fi convertite în acțiuni nominative, acestea se vor anula de drept, iar capitalul social va fi redus și nu se va înregistra în registrul comerțului.

Vor fi abrogate dispozițiile legale privitoare la acțiunile la purtător, iar capitalul social al societăților pe acțiuni va fi reprezentat doar prin acțiuni nominative. Se va interzice emiterea de noi acţiuni la purtător şi efectuarea de operaţiuni cu acţiunile la purtător existente.

Acţiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a legii vor fi convertite în acţiuni nominative în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ.

În cazul în care nu se va produce această schimbare, orice persoană interesată și Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pot solicita tribunalului dizolvarea societăţii respective.De asemenea, dacă acțiunile la purtător nu sunt convertite în acțiuni nominative, acestea se anulează de drept, iar capitalului social va fi redus și se va înregistra în registrul comerțului.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.