AP solicită IŞJ Vaslui măsuri pentru un sistem de pază a şcolilor, în colaborare cu organele de Poliţie, inclusiv în rural

evomag.ro

Avocatul Poporului (AP) solicită Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui (IŞJ) măsuri pentru un sistem de pază a şcolilor, în colaborare cu organele de poliţie, inclusiv în mediul rural.

Potrivit unui comunicat al AP, instituţia a emis o recomandare către IŞJ Vaslui, în care solicită, între altele, stabilirea unui sistem – cadru de asigurare a protecţiei unităţilor şcolare, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic, în colaborare cu organele de poliţie, inclusiv în mediul rural şi sprijinirea directorilor şcolilor care nu au nicio formă de pază sau supraveghere video.

Recomandarea este urmarea sesizării din oficiu, demersurilor şi anchetei efectuate de către Avocatul Poporului la IŞJ Vaslui, IŞJ Iaşi, primăriile municipiilor Iaşi şi Vaslui, după apariţia în presă a unor informaţii privind cheltuieli făcute de părinţi cu titlul de „fondul clasei”/”fondul şcolii”, banii fiind folosiţi de către directorii de şcoli pentru plata serviciilor de pază a unităţilor şcolare.

În urma verificărilor efectuate, Avocatul Poporului a constatat, între altele, că la nivelul judeţului Iaşi pentru aproximativ 50% dintre unităţile de învăţământ există pază asigurată în şcoli. Pentru restul până la 100% paza este asigurată prin supraveghere video. În schimb, la nivelul judeţului Vaslui situaţia este „mult mai delicată”, în jur de 40% dintre unităţile de învăţământ neavând niciun fel de pază sau formă de supraveghere video, se mai arată în comunicat.

Sursa foto: ziaruldevaslui.ro

Sursa: agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.