Arsenal a ajuns la cea mai lungă serie de meciuri fără victorie

 Arsenal a pierdut meciul cu Eintracht Frankfurt, disputat pe teren propriu, joi seara, în grupa F din Europa League, scor 1-2, ajungând astfel la șapte partide fără victorie în toate competițiile.

În urma eșecului cu Eintracht Frankfurt, Arsenal a ajuns la cea mai lungă serie de meciuri fără victorie din ultimii aproape 28 de ani, scrie BBC. Precedentul record negativ a fost stabilit în februarie 1992, când londonezii nu au câștigat timp de opt meciuri sub comanda antrenorului George Graham.

O astfel de serie negativă nu a avut loc sub comanda lui Arsene Wenger, cel care a pregătit echipa timp de aproape 22 de ani, în perioada 1996-2018.

Unai Emery, actualul antrenor al lui Arsenal, nu a dorit să vorbească despre eventuala pierdere a postului, spunând că se concentrează pe îmbunătățirea jocului elevilor săi.

„Mă gândesc doar la cum ne putem îmbunătăți și la cum putem obține încrederea necesară. Jucătorii sunt puțin demoralizați, dar, dacă vom menține evoluția din prima repriză a meciului cu Eintracht Frankfurt, va fi bine”, a spus Emery, joi seara.

Arsenal a pierdut meciul cu Eintracht Frankfurt, 1-2, după ce a condus la pauză. Aubameyang a punctat pentru londonezi, însă Kamada, cu două reușite, a adus victoria nemților. După cinci runde din grupa F a Europa League, Arsenal se menține pe primul loc, cu 10 puncte.

Ultima victorie a lui Arsenal a avut loc la 24 octombrie, în Europa League, contra portughezilor de la Vitoria Guimaraes. Ulterior, au urmat cinci remize și două eșecuri.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.