Artistul britanic Banksy aduce un omagiu personalului sanitar

Foto: news.ro

O lucrare de Banksy, ce aduce un omagiu personalului sanitar aflat în prima linie a luptei contra noului coronavirus, a fost instalată într-un spital din Regatul Unit şi va fi scoasă la licitaţie în beneficiul sistemului medical britanic, a anunţat miercuri agenţia Press Association, citată de AFP.

Lucrarea celebrului artist stradal britanic, realizată în mare parte în alb şi negru, înfăţişează un băiat îmbrăcat în salopetă, care stă în genunchi şi ţine în mână o supereroină păpuşă, o asistentă medicală purtând o pelerină, mască sanitară şi cu o cruce roşie pe piept, singura pată de culoare.

Lângă copil, într-un coş, se află Batman şi Spiderman de jucărie, neglijaţi.

Intitulată „Game Changer”, lucrarea de aproximativ un metru pătrat este agăţată pe un coridor al spitalului Southampton General Hospital.

„Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi. Sper că va lumina puţin locul, chiar dacă este alb-negru”, a scris artistul într-o notă adresată personalului spitalului.

Misteriosul artist britanic anonim a publicat miercuri imagini cu acest desen pe contul său de Instagram, notează agenţia DPA.

Potrivit BBC, managerul Southampton General Hospital, Paula Head, a declarat că toată lumea din spital a apreciat pictura. „Fără îndoială va creşte moralul tuturor celor care lucrează în spitalul nostru”, a spus ea.

După relaxarea măsurilor de izolare, lucrarea va fi expusă publicului, înainte de a fi scoasă la licitaţie. Suma obţinută va fi donată sistemului de sănătate britanic, NHS, a declarat o purtătoare de cuvânt a lui Banksy.

Lucrări ale artistului s-au vândut anterior cu câteva milioane de dolari.

Bilanţul deceselor din Marea Britanie, una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de coronavirus, a ajuns miercuri la 30.076.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.