ASF: Câștig de cauză în trei litigii împotriva City Insurance S.A., Onix Asigurări S.A. și Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a avut, în ultimele zile, câștig de cauză în trei litigii împotriva City Insurance S.A., Onix Asigurări S.A. și Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A.

  • Curtea de Apel București a respins ca nefondată cererea formulată de City Insurance S.A., în dosarul 7056/2/2019, în baza căreia societatea de asigurare a solicitat instanței de judecată să oblige Autoritatea să emită un aviz prin care să admită cererea de compensare a creanțelor Societății Asigurarea – Reasigurare Astra S.A. cu cele ale societății City Insurance S.A. Totodată, City Insurance S.A. a solicitat și anularea avizului emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară de respingere a cererii de avizare a compensării creanțelor societății de asigurare City Insurance S.A. cu creanțele societății Astra S.A.

 

  • De asemenea, în dosarul nr. 1374/2/2020, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de Onix Asigurări S.A. și a luat act de renunțarea la judecată formulată de societate în ce privește capătul de cerere având ca obiect pretenții civile, în același dosar.

Onix Asigurări S.A. a solicitat instanței de judecată anularea Deciziei A.S.F. nr. 123/04.02.2020; obligarea A.S.F. la transmiterea informațiilor comunicate de Onix Autorității către IVASS Italia; obligarea A.S.F. la plata unei sume, cu titlu de despăgubiri, constând în daune materiale suferite de societate, ca urmare a faptului că informațiile nu au fost transmise către IVASS, precum și obligarea A.S.F. la plata cheltuielilor de judecată.

  • În dosarul 5090/2/2020, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă acțiunea în care societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. a solicitat suspendarea executării Notificării nr. SA-DSC/3296/14.09.2020, care a stat la baza emiterii Deciziei A.S.F. nr. 1137/28.09.2020 privind sancționarea cu amendă în cuantum de 1.500.000 lei și dispunerea de măsuri în sarcina societății.
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.