Asociaţia Naţionala a Evaluatorilor Autorizaţi din România are un nou presedinte

(ANEVAR) are un nou preşedinte pentru următorii doi ani, respectiv 2020 şi 2021, Sorin Petre, el preluând mandatul de doi ani de la Dana Ababei, conform unui comunicat al organizaţiei, remis marţi AGERPRES.

Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2013, prin care este reglementată activitatea ANEVAR, prevede mandate de doi ani pentru preşedinte şi pentru ceilalţi 10 membri ce compun Consiliul director. Fiecare preşedinte este ales cu doi ani înainte de a prelua funcţia, perioadă în care deţine funcţia de prim-vicepreşedinte ANEVAR, participând la toate şedinţele şi activităţile organizaţiei şi asigurând astfel continuitatea strategiei şi a relaţiilor de parteneriat ale asociaţiei.

„Urmăresc cele mai înalte standarde în activitatea viitoare a ANEVAR. Pentru a reuşi însă, cred că trebuie să fim proactivi, în sensul de a fi pregătiţi din punct de vedere profesional să venim în întâmpinarea cerinţelor utilizatorilor serviciilor de evaluare. Să fim, de asemenea, în pas cu evoluţia tehnologiei şi să urmărim cele mai noi tendinţe de dezvoltare ale sectoarelor economice ce au tangenţă cu profesia”, a declarat Sorin Petre.

El a deţinut de-a lungul timpului funcţiile de vicepreşedinte şi prim-vicepreşedinte în Consiliul director al ANEVAR între anii 2012-2015 şi 2018-2019. De asemenea, în perioada 2012 – 2015, a coordonat şi supravegheat activitatea Departamentului de verificare şi monitorizare ANEVAR, în calitatea sa de preşedinte al acestei Comisii.

În cei peste 20 ani de activitate profesională în cadrul serviciilor de consultanţă Sorin Petre a fost implicat în nai mult de 400 de proiecte de evaluare de active (in)tangibile şi întreprinderi, verificări de rapoarte de evaluare, analize financiare şi economice, studii de fezabilitate şi elaborare de planuri de afaceri.

Sorin Petre este membru acreditat ANEVAR în evaluarea de întreprinderi şi membru titular ANEVAR cu specializare în evaluarea de bunuri imobile, instrumente financiare şi verificări de rapoarte de evaluare. El este, de asemenea, membru al organizaţiei de evaluatori RICS (Royal Institution of Chartered Surveyors), Evaluator Recunoscut la nivel European (Recognised European Valuer – REV) de către TEGoVA (The European Group of Valuers’ Associations) şi membru al Camerei Auditorilor Financiari din România.

Noul preşedinte al ANEVAR este, de asemenea, partener în cadrul departamentului „Advisory Services” al PricewaterhouseCoopers România, fiind coordonatorul echipei de evaluare (Valuation & Economics). Este specializat în analiză financiară, evaluări de societăţi, active şi instrumente financiare, verificări de evaluări, studii de fezabilitate financiară şi economică, modelare financiară şi elaborare de planuri de afaceri.

Sorin Petre este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti – Facultatea de Electrotehnică – şi a absolvit cursul postuniversitar Diagnosticul Financiar al Firmei organizat de Academia de Studii Economice Bucureşti. Deţine titlul CFA (Analist Financiar), fiind absolvent al programului internaţional CFA, organizat de CFA Institute din Statele Unite ale Americii şi absolvent ACCA, urmând un program de pregătire de 4 ani organizat de ACCA Marea Britanie.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.