Asociere pentru achiziţia a 65 de autobuze electrice

Foto: Banatul Azi

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, vineri, două proiecte privind asocieri cu Voluntari şi Chitila pentru achiziţia a 65 de autobuze electrice.

Documentele adoptate stipulează că se aprobă acordurile de parteneriat aferente proiectelor pentru care Voluntari şi Chitila au depus cereri de finanţare în cadrul unui apel de proiecte POR. Hotărârea CGMB prevede că se împuterniceşte primarul general să semneze acordurile de parteneriat.

Pentru achiziţia autobuzelor electrice, AMPOR solicită încheierea unui acord între oraşul Voluntari şi UAT-urile pe teritoriul cărora traversează traseele specificate în proiectele de achiziţie a autobuzelor electrice. AMPOR a formulat o cerere similară şi Chitilei. Acordurile de parteneriat nu implică contribuţie financiară din partea Municipiului Bucureşti, dar reprezintă o condiţie esenţială pentru contractarea proiectelor.

Proiectul privind oraşul Voluntari face referire la achiziţia a 36 de autobuze electrice. Cele şapte trasee care vor beneficia de înlocuirea autobuzelor poluante cu acelea electrice vor deservi atât locuitorii oraşului Voluntari, cât şi pe cei ai Municipiului Bucureşti, în special pe cei din sectorul 2.

Cel referitor la Chitila vizează cumpărarea a 29 de autobuze electrice. Cele patru trasee beneficiare vor deservi atât locuitorii oraşului Chitila, cât şi pe cei Bucureştiului, în special pe cei din sectoarele 1 şi 6.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.