Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe

Foto; Ceccarbusinesmagazine.ro

Firmele de investiţii trebuie să aibă în special grijă să-şi trateze clienţii corect, deoarece s-au înmulţit tranzacţiile efectuate de investitori de retail cu mai puţină experienţă pe pieţele volatile, în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19), a informat miercuri Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA), transmite Reuters.

Autorităţile naţionale de reglementare din câteva state membre ale UE au atras atenţia asupra creşterii numărului clienţilor de retail care îşi deschid conturi de investiţii şi efectuează tranzacţii, a precizat ESMA.

În martie, pieţele bursiere au înregistrat scăderi record, după impunerea măsurilor de izolare pentru oprirea răspândirii epidemiei, iar unele ţări membre ale Uniunii Europene au emis interdicţii în ceea ce priveşte vânzarea în lipsă (short-selling).

Vânzarea în lipsă permite unui investitor să vândă pe piaţă acţiuni pe care nu le are în proprietate la momentul efectuării tranzacţiei, dar pe care acesta le-a împrumutat în prealabil, urmând ca, ulterior, să le răscumpere la un preţ mai mic, pentru a le da înapoi celui de la care le-a împrumutat în prima fază. Astfel, o acţiune vândută în lipsă la un preţ de 10 euro şi răscumpărată ulterior, când nu mai valorează decât 8 euro, aduce investitorului un câştig de 2 euro.

Firmele financiare au obligaţia legală, conform reglementărilor UE, să acţioneze cu onestitate, corect şi profesional. Ele au chiar obligaţii mai mari faţă de investitorii care sunt noi sau au cunoştinţe limitate sau nu au experienţă să facă tranzacţii pe pieţele volatile, a avertizat Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe.

ESMA subliniază că firmele trebuie să aibă grijă în mod special de posibilele ramificaţii ale crizei provocate de pandemie asupra situaţiei personale a clienţilor şi la profilul de risc al acestor instrumente financiare, pentru a se asigura că aceste instrumente financiare sunt adecvate pentru clienţi.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.