BBC: Experţi: Motoarele maşinilor electrice ar putea genera probleme pentru mediul înconjurător

Motoarele maşinilor electrice ar putea genera o serie de probleme pentru mediul înconjurător, în condiţiile în care acumulatorii puternici utilizează litiu, iar necesarul de electricitate va creşte şi probabil va proveni din surse fosile, arată un reportaj realizat de BBC.
Sunt maşinile electrice atât de ecologice cum aţi crede?
Conform estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie, până în anul 2030, peste 125 de milioane de vehicule electrice vor fi înmatriculate în întreaga lume. Dar de unde provine litiul utilizat în acumulatorii acestor vehicule?
Cele mai mari stocuri de litiu sunt în Munţii Anzi. În Argentina, în provincia Jujuy există o serie de proiecte de extragere a litiului, contestate masiv de populaţiile indigene, care, la fel ca şi grupurile ecologice, sunt preocupate de consumul mare de apă necesar operaţiunilor de extracţie într-o regiune foarte aridă.
„În nord-vestul Argentinei, apa este expusă riscurilor majore. Proiectele de extragere a litiului necesită mult mai multă apă decât există aici”, afirmă Pia Marchegiani, un activist pentru mediu din cadrul organizaţiei FARN.
Din zona Jujuy au fost extrase 14.000 de tone de litiu în anul 2018. Oamenii de ştinţă afirmă că pentru procesare a fost utilizată cantitatea de 420 de milioane de litri de apă potabilă.
Guvernul provinciei argentiniene Jujuy susţine că nu există nicio problemă privind resursele de apă potabilă.
„Oamenii trebuie să fie foarte confortabili cu ideea achiziţionării de maşini electrice fabricate folosindu-se litiu din Argentina”, susţine Miguel Soler, secretarul de stat argentinian pentru Minerit.
Oamenii de ştiinţă avertizează că litiul nu este singura problemă de mediu asociată motoarelor electrice. „Trebuie să vedem imaginea completă. Nu trebuie să ne concentrăm doar pe maşină şi pe baterie, ci trebuie să ne gândim şi de unde provine electricitatea pentru încărcarea bateriilor. Este energie regenerabilă ori este curent electric produs din combustibili fosili?”, declară Victoria Flexer, un profesor de Electrochimie citat de BBC.

O întârziere de șase luni în aprobarea unui proiect de infrastructură nu a fost cauzată de [...]

În momentul în care începi o casă sau o renovare, canalizarea nu ar trebui să fie o zonă de compromis, [...]

Tânăra jucătoare de tenis Radhika Yadav, o sportivă promițătoare în circuitul internațional, și-a pierdut viața în urma unui incident tragic [...]

Visele despre infidelitate pot fi extrem de tulburătoare, trezindu-te cu sentimente puternice de nesiguranță și gelozie. Să visezi că partenerul [...]

Bucătăria chinezească și-a făcut intrarea în România în mod oficial în anul 1980, odată cu deschiderea la București a restaurantului [...]

Sursa Află prețul unui aparat dentar la Clinica Dental Premier și decide pentru care optezi Dantura ta nu te mulțumește [...]