Bihor: Mama a două fetiţe a iniţiat un proiect de prevenire a bullyingului în şcoli

O orădeancă, mamă a două fetiţe, a scris un proiect dedicat adolescenţilor, pentru prevenirea bullyingului în şcoli, pentru care a câştigat o finanţare de peste 11.000 de lei în cadrul Galei Comunităţii Bihorene, organizată marţi de Fundaţia Comunitară Oradea.

„Ce m-a motivat să scriu acest proiect a fost experienţa neplăcută pe care am trăit-o atunci când fiicele mele, de 11 şi 5 ani, au fost agresate verbal. Atunci am simţit şi am ştiut că trebuie să fac mai mult decât făceam până în acel moment. Am început să mă documentez, am conceput proiectul şi l-am înscris pentru finanţare la Fundaţia Comunitară Oradea, care, din fericire, mi l-a selectat”, a declarat, pentru AGERPRES, Anca Mihociu, comunicator şi iniţiatoarea proiectului Pro Discipulus.

Proiectul se bazează pe trei activităţi care răspund la întrebarea „cine sunt eu?”, dezvoltă munca în echipă şi explică de ce e bine să fim diferiţi.

„Astfel, prin ateliere creative şi distractive de dezvoltare personală vom explica de ce este bine că suntem diferiţi şi cum putem fructifica asta în echipă. Chestionarul Persolog va răspunde la întrebarea Cine sunt eu?, iar project trailer va contribui la dezvoltarea comportamentului pro-activ, prin materialele video în care sunt prezentate experienţa trăită, emoţiile şi concluziile celor implicaţi”, a precizat Anca Mihociu.

Activităţile vor începe în luna februarie 2020 şi se vor încheia în iunie.

Voluntarii din echipa de proiect sunt: un comunicator, un antreprenor, un profesor psiholog şi un jurnalist. Adică Anca Mihociu, antreprenorul Diana Răduţi, mamă a doi copii, profesoara psiholog Ana Popa, mamă a trei copii şi omul de televiziune Bogdan Băcilă, părinte a doi adolescenţi.

Pe baza înscrierii proprii, în final vor fi 90 de adolescenţi cu vârste între 11 şi 17 ani din municipiul Oradea, de la orice instituţie de învăţământ, bine instruiţi şi motivaţi să reacţioneze eficient la tot ce înseamnă fenomenul de bullying.

Iniţial, proiectul a fost gândit pentru 45 de adolescenţi, dar după Gala Comunităţii Bihorene, din 10 decembrie, bugetul aproape s-a dublat, fiindu-i alocată suma de 11.600 de lei.

Ambasadorul proiectului va fi Asociaţia Părinţilor „Iuliu Maniu”, care îl susţine financiar cu 1.000 de lei.

În România, 3 din 10 adolescenţi au fost victimele fenomenului de bullying. Conform raportului Organizaţiei Mondiale de Sănătate, ţara noastră este pe locul 3 în Europa.

Pro Discipulus este unul din cele nouă proiecte selectate în programul Bursa Talentelor şi prezentate marţi în Gala Comunităţii Bihorene, unde s-au întâlnit echipele de proiect cu posibilii finanţatori. Participanţii la gală au donat în total suma de 142.400 de lei.

Bursa Talentelor este un program de granturi dezvoltat de Fundaţia Comunitară Oradea, la a şaptea ediţie, pentru a susţine orice persoană sau grup de iniţiativă cu idei de proiecte care aduc un plus de valoare în comunitate.

Fundaţia Comunitară Oradea este o organizaţie nonguvernamentală, apolitică şi nonprofit, care îşi propune îmbunătăţirea vieţii locuitorilor din judeţul Bihor prin mobilizarea şi distribuirea de resurse pentru iniţiative locale.

Sursa: agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.