Bogdan Aurescu – întrevedere cu Adina Vălean; priorităţile politice ale noii Comisii Europene, pe agenda discuţiilor

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut luni o întrevedere cu Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi, prilej cu care cei doi oficiali au avut un schimb de opinii asupra principalelor teme aflate pe agenda europeană, cu accent pe priorităţile politice majore ale noii Comisii Europene, informează MAE într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, cei doi interlocutori au abordate, de asemenea, aspecte de interes cu privire la politica europeană în domeniul transporturilor.

„Ministrul Afacerilor Externe a subliniat susţinerea pentru obiectivele de politică anunţate de noua Comisie Europeană, exprimând totodată deschiderea pentru o cooperare activă şi constructivă a României cu legislativul european în avansarea dosarelor prioritare majore”, se mai arată în comunicat.

Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027 şi mobilitatea la nivel european s-au aflat, de asemenea, pe lista de subiecte ale întrevederii.

„A fost trecută în revistă o serie de aspecte cu relevanţă deosebită pentru România în raport cu agenda europeană curentă. Astfel, au fost abordate negocierile în curs privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, precum şi importanţa facilitării mobilităţii la nivel european de o manieră care să ţină cont de particularităţile tuturor statelor membre, inclusiv de decalajele de dezvoltare şi de aşezarea geografică a acestora”, precizează MAE.

Totodată, au fost discutate pe scurt aspecte privind mobilitatea militară şi proiectele prioritare de interconectare din cadrul Iniţiativei celor Trei Mări.

Sursa: agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.