Boloș, Fonduri Europene:

 Evitatarea riscului de dezangajare de fonduri este pricipala preocupare a ministrului Fondurilor Europene, Ioan Boloș, până la finele anului.

”Sper să putem trece cu succes primul test pe care îl avem până la sfârșitul anului, acela de a evita riscul de dezangajare de fonduri. Sigur, este un test destul de dificil și încercăm să îl trecem cu bine…Încercăm în această perioada să ne organizăm astfel încât, cum spuneam, să evităm riscul de dezangajare. Sigur, timpul este foarte scurt, dar începând de astăzi vom face analiză cu fiecare autoritate de management care are acest risc de dezangajare și tot ce depinde de noi va fi luat că și măsură pentru a trece cu bine sfârșitul de an și a închide anul financiar cât se poate de bine pe fonduri europene”, a spus Boloș, într-o intervenție telefonică la Digi 24.

Ministrul spune că din perspectiva fondurilor europene, cea mai mare problemă este zona proiectelor mari de infrastructură sau a proiectelor de mai mică amploare, iar provocarea este de a întări capacitatea administrativă de implementare a proiectelor. „Ne uităm puțin la proiectele mari de infrastructură și vedem că acolo este loc de mai bine pentru ceea ce înseamnă creșterea capacității de implementare, îmbunătățirea capacității de implementare a proiectelor, fiindcă este o nevoie acută în acest domeniu, care este consideră prioritar inclusiv pe perioada mandatului guvernului Orban…Sigur, pe lângă personalul din minister trebuie să avem o grijă deosebită față de beneficiari, pentru că acesta a fost și unul dintre lucrurile la care țin foarte mult pe perioada mandatului meu și anume ca beneficiarii și proiectele să poată să fie în centrul atenției și să le putem acordă sprijinul necesar pentru ca și România să poată să facă pași dintre cei mai rapizi pe zona absorbției fondurilor europene”, a încheiat ministrul .

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.