Boris Johnson îmboldește opoziția să accepte convocarea de alegeri anticipate

24

Premierul britanic Boris Johnson a acuzat opoziția din Parlamentul de la Londra de „sabotarea” negocierilor pentru Brexit și i-a îndemnat pe parlamentari să accepte convocarea de alegeri anticipate, ori să se dea la o parte și să-i permită să finalizeze procesul de ieșire din Uniunea Europeană.

În cursul unei ședințe furtunoase în Camera Comunelor, care a avut loc miercuri, la o zi după ce Curtea Supremă a declarat ilegală decizia premierului britanic de a suspenda Parlamentul, Boris Johnson a cerut partidelor de opoziție să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului sau să accepte alegeri anticipate.

De asemenea, liderul britanic a afirmat că instanța supremă „a făcut o greșeală pronunțându-se asupra unei chestiuni politice într-un moment de controversă națională majoră”.

„Acest Parlament trebuie ca fie să stea deoparte și să lase Guvernul să realizeze Brexit-ul sau să înainteze o moțiune de cenzură și să înfrunte în sfârșit ziua judecății cu alegătorii”, a afirmat Johnson, adăugând că nu va „trăda poporul” în ceea ce privește Brexit.

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, principala formațiune de opoziție din Camera Comunelor, a declarat că va fi de acord cu convocarea de alegeri anticipate doar după ce Johnson va lua măsuri pentru a evita un Brexit fără acord.

Politicianul laburist a mai spus că limbajul premierului „nu se distinge de cel al extremei-drepte”.

Citește și
Spune ce crezi