CAB- au fost suspendate toate activităţile cu publicul, respectiv cele din registraturi şi arhive.

Curtea de Apel Bucureşti şi-a suspendat activitatea, începând de luni, cu excepţia dosarelor cu măsuri preventive în materie penală, în semn de nemulţumire faţă de intenţia Guvernului de a modifica drepturile salariale şi pensiile judecătorilor şi întregului personal din justiţie.

De asemenea, au fost suspendate procesele în sălile de judecată, cu excepţia dosarelor penale urgente.

Decizia de suspendare a activităţii a fost luată vineri, în cadrul unei Adunări generale a judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti.

„Anunţatele intenţii ale Guvernului României de a diminua sporul pentru desfăşurarea activităţii în condiţii grele şi vătămătoare, prin modificarea OUG nr. 114/2018, precum şi de a elimina pensiile de serviciu ale magistraţilor reprezintă o încălcare gravă a independenţei puterii judecătoreşti, calificată ca atare şi de către Curtea Constituţională a României în jurisprudenţa sa constantă. Statutul constituţional al magistraţilor, care cuprinde o multitudine de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestei profesii impun acordarea unor drepturi băneşti adecvate ca o compensaţie a privaţiunilor şi ca o garanţie a independenţei puterii judecătoreşti”, a transmis CAB, printr-un comunicat de presă.

Potrivit magistraţilor, poziţii publice asumate „cu uşurinţă” în mediul politic, precum aceea „dacă nu ne convine putem părăsi sistemul”, sunt de natură a leza demnitatea şi onoarea profesiei de magistrat şi de a rupe echilibrul care trebuie să existe între cele trei puteri.

„Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti solicită reprezentanţilor celorlalte puteri ale statului, ca indiferent de climatul social şi politic, să dea dovadă în discursul public şi în activitatea desfăşurată de echilibru şi prudenţă, nicio împrejurare neputând justifica încălcarea garanţiei constituţionale a independenţei justiţiei. Drept urmare, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis în Adunarea generală ca, în măsura în care, puterea judecătorească nu va fi recunoscută ca fiind una dintre cele trei puteri ale statului, iar Guvernul îşi va menţine intenţia de a afecta drepturile salariale ale judecătorilor, dar şi ale întregului personal din justiţie, începând cu data de 23 decembrie 2019, activitatea instanţei va fi suspendată, pe timp nelimitat, cu excepţia cauzelor cu măsuri preventive în materie penală”, a anunţat CAB.

Peste 6.000 de grefieri au ieşit, săptămâna trecută, în faţa instanţelor şi Parchetelor din ţară pentru a protesta în legătură cu abrogarea pensiilor de serviciu. „Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor de pe lângă acestea înţelege să declanşeze o primă acţiune de protest care va conduce până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi Parchete, dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen şi va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)”, a informat Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.