Cand se deschid targurile de animale?
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a atacat un subiect extrem de important.
Daea a declarat, joi, la Sebeş, că îi este greu să estimeze când ar putea fi redeschise târgurile de animale închise din cauza pestei porcine, spunând că speră să fie „cât mai scurt” acest termen.
Este o problemă care ne frământă pe toţi. Este o nemulţumire, şi a lor (a crescătorilor de animale – n.r.), şi a noastră. Aceste târguri sunt condiţionate de existenţa acestui virus nenorocit pe care l-am avut în ţară şi care a răvăşit Europa, şi nu numai Europa, e un virus care nu are vaccin şi care nu are tratament. Singurele soluţii sunt aceste soluţii restrictive, dureroase, dar altele nu avem la îndemână şi le folosim pe acestea, pentru a putea pune stăpânire pe această molimă care a bântuit ţara şi care bântuie, iată, lumea întreagă”, a declarat ministrul.
Deşi s-au închis foarte multe focare, din nefericire mai apar cazuri sporadic în ţară, care determină anumite restricţii din punct de vedere sanitar-veterinar.
„Nu pot să spun acum cât va dura. Sper să fie cât mai scurt aceste termen. Nu de voinţa mea sau de voinţa medicilor depinde acest lucru, ci de virulenţa acestei boli de care, cu toţii, am luat cunoştinţă şi pe care o gestionăm cu efortul statal dându-le oamenilor despăgubiri pentru cazurile efective care se întâlnesc şi procedurile sanitar -veterinare determină sacrificarea animalelor respective şi despăgubirea, ca atare, a producătorilor. Într-un cuvânt, este o preocupare generală a statului, a conducerii statale şi a medicilor, a celor care lucrează efectiv”, a conchis Daea.
Ministrul Agriculturii s-a aflat joi în municipiul Sebeş, unde a făcut o „baie de mulţime” printre cei prezenţi în piaţa agro-alimentară, prilej cu care a achiziţionat o serie de produse, în special brânzeturi.
„Produsele româneşti sunt extraordinare. Eu nu ratez niciun moment să cumpăr, indiferent de piaţă, indiferent unde mă aflu, să cumpăr de la fiecare producător, dacă aş putea, de la fiecare aş lua, din respect pentru munca lor şi pentru produsele pe care le prezintă”, a afirmat ministrul.
sursa bugetul.ro