Care sunt finalistele de la Miami Open 2018

36

Vineri, Letona Jelena Ostapenko a câștigat semifinala contra surprizei turneului de anul acesta de la Miami, Danielle Collins, așadar o va întâlni în finală pe americana Sloane Stephens.

Ostapenko, locul 5 WTA, a primit victoria în două seturi, câștigate cu 7-6, 6-3, într-o oră și 40 de minute.
În vârstă de 24 de ani, americanca Danielle Colins, locul 93 WTA, a scris, oricum, istorie la Miami. Ea a învins-o, miercuri, cu 6-2, 6-3, pe compatrioata ei Venus Williams, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 8, și a devenit prima jucătoare din istoria turneului, venită din calificări, care a reușit să ajungă în semifinale.

La 20 de ani, Ostapenko, cea care anul trecut a învins-o în finala de la Roland Garros pe Simona Halep, dar pe care Mihaela Buzărnescu a putut anul acesta să o învingă în Qatar, ajunge așadar pentru prima dată să joace finala turneului de categorie Prime Mandatory de la Miami.

În cealaltă semifinală, americana Sloane Stephens, 25 de ani, locul 12 WTA şi favorită 13, a trecut de mai experimentata Victoria Azarenka (Belarus), numărul 186 mondial şi beneficiară a unui wild card, scor 3-6, 6-2, 6-1. Stephens s-a impus în două ore şi nouă minute în fața fostului nr. 1 mondial.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata