Carmen Șerban, alături de două fetițe cu grave probleme de sănătate

Carmen Șerban dovedește că succesul în carieră nu a știrbit deloc din gradul de empatie a artistei față de cei aflați în situații speciale. Artista va susține săptămâna aceasta două concerte caritabile, donând onorariul spectacolelor pentru ca două fetițe cu grave probleme de sănătate să aibă parte de îngrijirea medicală necesară.

Îndrăgita solistă va urca mai întâi pe scenă joi, 25 iulie, în
Oradea, la Queen Mary, unde, alături de artiști de muzică populară, va oferi un
concert de neuitat publicului, în dorința de a o ajuta pe Luminița, o fetiță
imobilizată în scaun cu rotile.

Apoi, sâmbătă, 27 iulie, va susține un spectacol caritabil în Aula
Magna a Facultății de Drept din București. Evenimentul are scopul de a strânge
fonduri pentru a o ajuta pe Cristina, o tânără ce suferă de o afecțiune gravă.

„Indiferent de cine ajungem să fim în viață, este important să nu
uităm să fim oameni. Să avem inima deschisă pentru a-i  ajuta, atât cât
putem, pe cei aflați la nevoie. Sunt bucuroasă că pot să mă implic în aceste
două evenimente umanitare. Joi voi cânta la Oradea, iar sâmbătă, la prânz, în
Aula Magna a Facultății de Drept din București, la invitația domnului Mircea
Mincu, Președinte de Sindicat al Universității București. Voi fi prezentă
alături de colegii din formația mea, Mihail Titoiu, la saxofon, și Liviu
Ciotoi, la orgă. Accept cu mare drag acest tip de concerte de…

Citeste continuarea Aici

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.