Cât de des poftesc românii. Care sunt cele mai râvnite alimente de către români

Un studiu realizat în urmă cu ceva timp a arătat că pentru 63% dintre români, dulciurile reprezintă primul loc în topul alimentelor la care poftesc, în vreme ce carbohidrații și mâncarea de tip fast food sunt o prioritate pe lista poftelor alimentare pentru 3 din 10 români.
Când vine vorba despre atitudinea românilor referitoare la poftele culinare, peste 60% dintre aceștia declară că lasă poftele să îi controleze fără să le pară rău. De altfel, 3 din 10 respondenți pot să mai facă față poftei alimentare, iar 2 din 10 români îi dau curs poftei însă se gândesc și la consecințele acesteia.
Sportul, dieta și suplimentele pentru slăbit reprezintă aliații împotriva obiceiurilor alimentare nesănătoase
Sportul este soluția pe care circa 35% din respondenții care în mod normal mănâncă alimente bogate în grăsimi sau zaharuri, o preferă, în vreme ce aproximativ 26% dintre români preferă dietele alimentare sau de detoxifiere. Suplimentele pentru slăbit sunt preferate de circa 20% dintre respondenți, fiind luate de obicei ca ajutor pentru diete în combinație cu sportul.
„Deşi este întotdeauna mai bine să se recurgă la metode naturale de slăbire,recomandările de modificare a stilului de viaţă sunt de multe ori insuficiente. Obezitatea este o problemă complexă,care necesită o abordare multimodală,o strategie individualizată,dincolo de simpla recomandare de dietă şi mişcare. Indiferent de metodele folosite,în afara eficienţei lor,este obligatorie siguranţa pentru sănătate. Suplimentele de slăbit testate amănunţit şi aprobate de autorităţile medicale reprezintă o alternativă viabilă,cu rezultate imediate atunci când sunt combinate cu un program adecvat de dietă şi exerciţii fizice. Suplimentele de slăbit pot contribui la creşterea ratei metabolice,la prevenirea adaptării biologice a organismului,la restricţia calorică impusă de dietă şi la gestionarea poftelor alimentare”,a explicat Dr. Catrinel Macovei,Medic primar Diabet zaharat,nutriţie şi boli metabolice.
După-amiaza și seara sunt momentele zilei în care poftele alimentare devin mai intense. Pizza, prăjiturile și cafeaua sunt alimentele la care românii poftesc cel mai adesea.
Majoritatea românilor, 75,77%, simt presiunea unei pofte în mare parte pe timpul după-amiezei și pe timpul serii, în vreme ce numai 2 din 10 români și-au dat seama că poftele culinare s-au instalat în zona prânzului.
Printre cele mai dorite alimente și băuturi la care poftesc românii cel mai des, se numără fructele, în proporție de 68,53%, după care ciocolata în proporție de 65,11%, prăjiturile – 57,21 %, cafeaua – 54,63% și pizza în proporție de 51,43 %.
Cât despre cauza poftelor alimentare, 4 din 10 respondenți nu au putut să găsească un motiv clar. Pe de altă parte, 18,85% dintre români asociază poftele cu plictiseala, 17,06% cu stresul, iar pentru 13,24% pofta culinară apare atunci când altă persoană consumă un aliment sau o băutură anume.
„Oamenii pot recurge la alimente pentru a-şi satisface unele nevoi frustrate sau neconştientizate,mai ales în perioade mai dificile de viaţă. De cele mai multe ori,dulciurile ocupă primele locuri pentru că reprezintă,din punct de vedere psihologic,un substitut afectiv. O bună prevenţie se poate realiza prin programe de psihoprofilaxie sau de dezvoltare personală individuală/ de grup. Acestea sunt realizate de psihologi specializaţi şi au ca obiective întărirea comportamentului asertiv,creşterea toleranţei la stres,un mai bun echilibru emoţional,cât şi gestionarea agresivităţii sau autoagresivităţii,aspecte care,în general,duc la o foame emoţională sau compulsivă”, spune Victor Toriani Gabriel GOREA – Psihoterapeut.

România se confruntă cu riscul unei noi crize economice, ca urmare a deprecierei accelerate a leului. [...]

În viitor, compania Alphabet s-ar putea folosi de inteligența artificială pentru a dezvolta arme și supraveghere Proprietarul Google, Alphabet, a [...]

Ingrediente cheie: siliciu | Nuanțe: 8 Întrebări frecvente Cum funcționează pulberile de estompare? În timp ce pudrele blurring pot părea [...]

O rutină de seară bine pusă la punct poate face minuni pentru sănătatea ta mentală și fizică. Într-o lume agitată, [...]

Infectiile urinare sunt suferinta de care nu scapa nici o femeie, practic in cursuul vietii fiecare femeie avand cel putin [...]

Sursa De ce să achiziționezi un apartament de lux în București: Avantaje și oportunități pe piața imobiliară Achiziționarea unui apartament [...]