Ce ce întâmplă dacă te culci târziu?

0 133

Persoanele care merg târziu la culcare, numite şi care se trezesc cu dificultate dimineaţa au un risc de mortalitate mai ridicat decât cele care se culcă devreme şi se trezesc cu noaptea-n cap, potrivit unui studiu, informează AFP.

Cercetarea, făcută pe un eşantion de aproape jumătate de milion de locuitori ai Marii Britanii, cu vârste cuprinse între 38 şi 73 de ani, dovedește că cei care se culcă târziu au un risc de deces, indiferent de cauză, cu 10% mai ridicat decât cei care se culcă devreme, pe perioada luată în calcul, de şase ani şi jumătate.

Studiile anterioare pe aceeaşi temă au sugerat rate mai mari de afecţiuni cardiovasculare şi de patologii metabolice precum diabetul, însă această analiză este prima care explorează riscul de mortalitate, subliniază universitatea Surrey într-un comunicat.

Din totalul celor 10.500 de decese înregistrate, 2.127 au avut cauze cardio-vasculare în perioada de şase ani şi jumătate luată în calcul de studiu.

”Este o problemă de sănătate publică care nu mai poate fi ignorată”, estimează Malcolm von Schantz, profesor de cronobiologie la universitatea Surrey. Conform acestuia, ”păsările de noapte” ar trebui să beneficieze de o mai mare flexibilitate la slujbă pentru a putea începe şi termina munca mai târziu.

”Persoanele nocturne care încearcă să trăiască într-o lume matinală pot suporta consecinţe asupra sănătăţii”, susține Kristen Knutson, de la Universitatea Northwestern din Chicago, coautoarea studiului.

Trecerea la ora de vară, care coincide cu o incidenţă mai mare a cazurilor de infarct, este mai dificilă pentru cei care obişnuiesc să meargă mai târziu la culcare, spun cercetătorii. Schantz sugerează că ar trebui să se ia în considerare renunţarea la trecerea la ora de vară.

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.