Ce să faci dacă vrei să închiriezi sau să cumperi o locuință în Brașov

Piața imobiliară se află pe un trend ascendent, atât în București, cât și alte mari orașe din țară, printre care și Cluj-Napoca sau Brașov, care, datorită dezvoltării economice și a îmbunătățirii traiului pentru locuitori, au început să devină tot mai atractive pentru investitorii imobiliari. Brașov, de pildă, este un oraș în care se află în derulare mai multe proiecte mari de real-estate.

În ultimii ani, acest oraș a atras multe persoane care lasă în urmă fie orașele în care s-au născut, fie Capitala, pentru a se muta în orașul de sub Tâmpa, datorită calității vieții mai ridicate, gradului mai mic de poluare, și, în cele din urmă, datorită dorinței de a avea o viață mai liniștită.

Astfel că, dacă plănuiești să te muți în Brașov, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să cauți o locuință – fie că vorbim despre un apartament de închiriat în Brașov sau de cumpărarea unui imobil, o vilă sau o casă, în cazul în care dispui de resurse financiare mai mari.

Cum faci, însă, alegerea potrivită? Pentru acest lucru, specialiștii agențiilor imobiliare RE/MAX, cea mai mare franciză imobiliară din lume, prezentă și pe piața din România, îți stau la dispoziție.

Agențiie imobiliare RE/MAX din Brașov dispun de resursele necesare pentru a găsi pentru tine cele mai bune soluții, indiferent de nevoile, dorințele și bugetul pe care le ai.

Compania noastră a înregistrat în 2019 o evoluție de peste 40% a numărului de tranzacții imobiliare comparativ cu anul precedent, cu o valoare totală de peste 150 milioane de euro. Pregătim pentru tine cea mai ușoară și plăcută experiență de găsire a celor mai avantajoase oferte de case de vânzare în Brașov. Iar, dacă vrei să vinzi sau să oferi spre închiriere un apartament sau o casă, agenții imobiliari RE/MAX sunt pregătiți să te ajute.

Importanța unui agent imobiliar profesionist

„Un agent imobiliar poate face diferența între o tranzacție de succes și una eșuată, drept pentru care alegerea acestuia reprezintă un pas important în demararea procesului de tranzacție. Agentul ales trebuie să fie un profesionist în domeniu, cu bune calități de comunicare, dar și de negociere, ce respectă un cod etic și asigură clientului servicii la cele mai înalte standarde calitative”, a declarat Răzvan Cuc, Președintele RE/MAX România.

Rețeaua locală RE/MAX a încheiat anul 2019 cu peste 50 de birouri francizate și peste 450 de membri, iar obiectivul până în 2023 este de a atinge 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți afiliați. Dacă ai nevoie de o locuință în Brașov, apelează cu încredere la o agenție imobiliară RE/MAX din orașul tău!

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.