# Cel puțin 25 de invitați la o nuntă au murit, după un accident, în India > Cel puţin 25 de persoane și-au pierdut viața după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie în munţii din nordul Indiei, a transmis miercuri poliţia. Astfel că, vehiculul, care avea la bord aproape 45... Publicat: 5 octombrie 2022, 14:26 · Actualizat: 19 august 2026, 01:44 · Autor: Ana Neagu · Categorie: [Externe](https://news24.ro/externe/index.html.md) · Pagina web: https://news24.ro/cel-putin-25-de-invitati-la-o-nunta-au-murit-dupa-un-accident-in-india/ · Publicație: News24 ![](https://news24.ro/wp-content/uploads/2022/10/62270093.webp) Cel puţin 25 de persoane și-au pierdut viața după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie în munţii din nordul Indiei, a transmis miercuri poliţia. Astfel că, vehiculul, care avea la bord aproape 45 de persoane care mergeau la o nuntă, circula pe un drum de munte periculos în statul Uttarakhand când şoferul a făcut un viraj care a dus la căderea autobuzului într-o prăpastie adâncă de 500 de metri. "Douăzeci de persoane au fost salvate", a precizat pentru AFP Ashok Kumar, înalt reprezentant al poliţiei din acest stat. Premierul Narendra Modi a dat asigurări că supravieţuitorii vor primi "tot ajutorul posibil". "În acest moment tragic, mă gândesc la familiile îndoliate", a spus el miercuri pe Twitter. De asemenea, accidentele pe şosele sunt frecvente şi mortale în statul Uttarakhand, care traversează o parte din Munţii Himalaya indieni şi găzduieşte numeroase locuri de pelerinaj religios. Peste 20 de pelerini și-au pierdut viața în luna iunie după ce autobuzul lor a căzut într-o râpă. Aceștia se îndreptau spre un sanctuar dedicat divinităţii hinduse Yamuna, la nord de capitala statului, Dehradun. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale publicat anul trecut, în India se înregistrează 11% din numărul global de morţi pe şosele, în situația în care această ţară nu are decât 1% din parcul auto mondial. Accidentele pe şosele fac aproape 150.000 de victime în India în fiecare an, adică o persoană la fiecare patru minute, şi costă economia indiană circa 75 de miliarde de dolari pe an, potrivit raportului.