Centura București este în întuneric. Care este problema cu iluminatul

În zona de nord a centurii București între Otopeni și Mogoșoaia este parțial luminată. Dar asta doar pe hârtii, din nefericire. În realitate, cum vine seara, se lasă și bezna pe șosea, deoarece becurile de pe stâlpi nu se aprind iar cauza încă nu se știe.

Unele porțiuni de drumuri din România sunt luminate, dar de cele mai multe ori nici acelea. Reporterii click.ro au văzut acum câteva zile că porțiunea de Centură între Otopeni și Mogoșoaia, este în plin întuneric.

Toate astea chiar dacă drumurile sunt pline de stâlpi de iluminat care în mod normal la lăsarea serii ar trebui să lumineze șoselele și să fie la fel ca ziua. Dar de fapt, singurele lumini care se văd pe șosele vin de la farurile mașinilor iar bineînțeles, autoritățile nu cunosc sursa problemei.

”Pentru a identifica defecțiunile care apar la iluminatul public pe centura de nord, Secția de Drumuri Naționale București Nord din cadrul DRDP București a făcut verificarea rețelei de iluminat, urmând ca saptămâna viitoare (n.r. săptămâna aceasta), în funcție de problemele semnalate, să decidă lucrările ce trebuie să fie executate. Aceste lucrări vor face obiectul unui contract subsecvent al “Acordului cadru pentru o perioadă de 48 de luni – întreținere sistem de iluminat pentru rețeaua de drumuri aflata pe raza DRDP București”, lucrări care vor remedia problema iluminatului public în cel mai scurt timp”, au declarat pentru Click! reprezentanții Ministerului Transporturilor.

Și Autostrada Urbană se află în aceeași situație pentru că, din decembrie 2018, iluminatul nu a mai funcționat. Abia atunci s-a descoperit faptul că toate cablurile electrice din cupru care asigurau iluminatul a 140 de stâlpi au fost furate de hoți.

Cei de la Compania Națională de Drumuri au promis că problema va putea fi reparată abia la vară.

Sursa: click.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.