Cinci moduri de a scăpa de stres

11

Stresul este deja cunoscut ca o epidemie a secolului 21, iar românii nu sunt deloc imuni la ea. Din contră, unele studii dovedesc că ne aflăm printre cele mai stresate popoare din Uniunea Europeană.

Chiar dacă neliniștile au devenit pentru tine o rutină, nu le mai poți ignora mult timp. Stresul poate cauza boli mintale (precum anxietatea și depresia), dar și boli cardiovasculare, așa că trebuie să-l combați prin toate mijloacele pe care le ai la îndemână.

  1. Dă-ți demisia

Poate părea un sfat contraproductiv, dar, jobul este cea mai mare sursă a ta de stres. Când ai un șef care nu știe să comunice decât prin țipete, ai rapoarte interminabile de întocmit și nici măcar nu ai siguranța zilei de mâine, atunci e clar de ce nu te poți destinde nici măcar într-o zi de sâmbătă. Nu spune nimeni că nu trebuie să lucrezi pentru a-ți câștiga existența, dar niciun job nu ar trebui să-ți ceară să-ți distrugi sănătatea. A venit timpul să cauți un nou loc de muncă mai bun, dar și să scapi de cel vechi.

  1. Practică yoga

Vechii indieni știau să ducă o viață echilibrată, iar yoga poate fi combinația perfectă între exercițiile fizice, mentale și cele spirituale. Chiar dacă presupune multe întinderi, yoga nu îți suprasolicită corpul precum exercițiile intense pe care le-ai putea face la sală. După o sesiune de yoga nu ar trebui să te simți mai obosit, ci relaxat și cu mintea mult mai limpede. De asemenea, este o practică destul de răspândită în ziua de azi, așa că nu va trebui să cauți prea mult până vei găsi un curs pentru începători într-o sală apropiată de casa ta.

  1. Călătorește

Dacă a vedea lumea nu este încă unul din scopurile vieții tale, ar fi bine să începi să strângi bani pentru călătorii. Plănuitul unei vacanțe poate fi stresant, însă părăsirea zonei tale de confort și explorarea unui loc nou va fi o răsplată pe măsură. Nu te limita la aceeași țară. Încearcă și o țară nouă. Nu te baza numai pe sejururi all-inclusive. Chiar și un city break într-un oraș european îți poate lărgi orizonturile culturale, însă excursiile în zone exotice și izolate îți pot schimba complet perspectiva asupra lumii. De fiecare dată când te întorci dintr-o călătorie, tinzi să vezi problemele vieții de zi cu zi cu alți ochi.

  1. Ia-ți un animal de companie

Sigur, un câine trebuie scos mereu la plimbare, iar o pisică neastâmpărată te trezește noaptea fără motiv. Dar toate aceste mici inconveniente dispar atunci când îți vezi animalul de companie fericit. Atunci când te joci cu un animal sau chiar și când îl mângâi, corpul tău eliberează ocitocină – un hormon ce reduce stresul – și scade producția de cortizol – un hormon care produce stres. Chiar și un simplu acvariu cu pești poate avea un efect relaxant.

  1. Învață să spui ”Nu!”

Uneori încerci să te faci plăcut prin a face pe plac tuturor celor din jurul tău. Această metodă însă va duce în mod inevitabil la stres, deoarece te vei aglomera cu mult prea multe sarcini pe care nici nu le vei putea duce la capăt. Astfel, în loc să te faci plăcut, vei reuși doar să dezamăgești. Organizează-ți mai bine timpul și nu-ți asuma mai multe sarcini decât poți duce la bun sfârșit. Un „nu” politicos, dar ferm, spus la momentul oportun te va salva de mai multe bătăi de cap decât ai crede. Iar dacă va strica vreo prietenie, probabil va strica doar acele prietenii în care oricum n-ar fi meritat să investești.

Acestea sunt doar câteva din metodele prin care poți reduce semnificativ stresul din viața ta. Ele nu te vor scăpa de probleme, însă te vor ajuta să le faci față cu mintea mult mai limpede.

Citește și
Spune ce crezi