Coldplay, în turnee doar dacă acestea „au impact pozitiv asupra mediului”

 Membrii trupei Coldplay au anunțat că își vor promova printr-un turneu noul album, care va fi lansat vineri, numai dacă show-urile „vor avea un impact pozitiv asupra mediului”, potrivit BBC.

„Ne gândim dacă turneul poate fi benefic în mod activ”, a declarat solistul Chris Martin pentru BBC News.

„Toată lumea trebuie să se străduie să își facă treaba cât mai bine posibil”, a mai spus acesta, adăugând că trupa dorește ca viitoarele turnee „să aibă un impact pozitiv”.

Coldplay se află în prezent în capitala Iordaniei, Amman, pentru a susține două concerte, care vor fi difuzate live pe platforma online YouTube.

Concertele, programate vineri, la apus și răsărit, vor oglindi cele două jumătăți ale noului album „Everyday Life”.

Cel mai recent turneu susținut de Coldplay, A Head Full of Dreams Tour, a inclus 122 de concerte susținute pe patru continente, în 2016 și 2017.

„Următorul turneu va fi cea mai bună versiune posibil a unuia prietenos cu mediul”, a mai spus Martin, adăugând: „Am fi dezamăgiți dacă nu ar fi neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon”.

Pe 25 noiembrie, Coldplay va susține un concert la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, iar încasările vor fi donate unei organizații pentru protejarea mediului.

Trupa rock Coldplay a fost formată în Londra, în 1998, și îi are componență pe solistul Chris Martin, chitaristul Jonny Buckland, basistul Guy Berryman şi bateristul Will Champion. Coldplay s-a bucurat de succes internaţional începând din anul 2000, odată cu lansarea single-ului „Yellow”, de pe albumul „Parachutes”, ce a fost nominalizat pentru Mercury Prize. Grupul este cunoscut pentru piese precum „In My Place”, „The Scientist”, „Clocks”, „Speed of Sound”, „Viva La Vida” și „Paradise”. De-a lungul carierei, trupa a primit numeroase distincții, printre care se numără nouă premii Brit, șapte Grammy și șase MTV Video Music Awards.

esteto.ro
Loading...
loading...
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.