Concursul de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să devină unul „meritocratic”.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România (FJR) solicită Guvernului şi Parlamentului să propună şi să dispună „urgent” măsuri legislative prin care concursul de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să devină unul „meritocratic”.

Asociaţia aminteşte, într-un comunicat de presă transmis vineri AGERPRES, că, în toamna anului 2019, a dat publicităţii un „White Paper” cu privire la promovarea judecătorilor în funcţiile de vârf din sistemul judiciar, în care atrăgea atenţia asupra necesităţii garanţiilor privind meritocraţia şi şansele egale pentru fiecare concurent înscris la concursul pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Modificările aduse în anul 2018 Legilor Justiţiei, afectând inclusiv modalitatea de derulare a concursurilor din perioada recentă, îndepărtează interesul judecătorilor de accesul la funcţiile de elită, organizarea şi desfăşurarea concursurilor fiind apanajul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi al unui număr extrem de redus de examinatori numiţi de aceasta, aproape mereu aceiaşi, în lipsa oricăror interdicţii de desemnare în comisii în cadrul unor examene/concursuri consecutive”, explica atunci FJR.

Potrivit asociaţiei, ultimul concurs de promovare, încheiat în luna decembrie 2019, confirmă aceste îngrijorări, existând „aceiaşi examinatori (inclusiv soţ şi soţie în comisii, cărora li s-a adăugat inexplicabil şi fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader, ocupant al unei funcţii politice de prim rang şi artizan al unor propuneri şi modificări legislative care au determinat reacţiile imediate ale miilor de magistraţi români, precum şi ale tuturor organizaţiilor internaţionale relevante”.

Forumul Judecătorilor susţine că o reformă „reală” este „absolut necesară” şi nu mai poate întârzia, în condiţiile în care cadrul legislativ actual „ignoră” recomandările Comisiei Europene formulate în cadrul rapoartelor MCV.

Asociaţia solicită Guvernului şi Parlamentului să propună şi, respectiv, să reglementeze „urgent” instituirea unor examene meritocratice de promovare în funcţia de judecător la ICCJ, susţinute exclusiv prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi înlăturarea oricărei forme de implicare directă a Consiliului Superior al Magistraturii în concursul de promovare a judecătorilor la Instanţa supremă, prin abrogarea dispoziţiilor care îi conferă rolul de a desemna comisii de concurs, dar şi ca selecţia comisiilor de concurs să fie realizată exclusiv prin tragere la sorţi, transparent, la nivelul INM.

De asemenea, FJR solicită instituirea interdicţiei de numire ca membru în orice altă comisie constituită pentru selecţia judecătorilor vreme de trei ani de la data la care acel judecător a fost desemnat membru al unei comisii de concurs privind funcţiile rezervate judecătorilor în sistemul judiciar, precum şi de numire ca membru în aceste comisii a persoanelor din afara corpului magistraţilor care au desfăşurat activitate politică sau cel puţin aparenţă de activitate politică cel puţin trei ani anterior numirii.

Forumul Judecătorilor cere şi criterii clare pentru evitarea conflictelor de interese între membrii comisiilor de concurs.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.