DISTRIBUIȚI

În perioada 31 august 2017 și până pe 25 septembrie 2017, pe segmentul feroviar Coșlariu – Alba Iulia, între stațiile Coșlariu – Sântimbru – Barabanț, firul I și pe liniile 4-7 din stația CF Coșlariu, se desfășoară lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare, circulația trenurilor fiind operațională doar pe firul II.

În cadrul programului se vor executa lucrări de modernizare la terasamente, suprastructură și la linia de contact în zona stației Sântimbru, între km 402+000 – 402+400 și de reamplasare a trecerii la nivel cu calea ferată de la poziția actuală km 402+456, la km 402+526, prin lucrări de asfaltare a drumurilor laterale, montarea dalelor elastice și a unei barierei automate cu 4 semicumpene.

Citeste si:  UNTRR solicită Guvernului să nu majoreze acciza la carburanți

Traficul feroviar se desfășoară în perioada acestor lucrări în condiții speciale, prin schimbarea sistemului de circulație, trenurile fiind redirecționate doar pe un singur fir și reînscrise în grafic pe baza de ordin de circulație. Perioada de tranzitare a zonei de lucru se va prelungi astfel cu 15-20 de minute, față de orele menționate în mersul trenurilor.

Personalul feroviar și reprezentanții firmei care execută lucrările de modernizare vor lua toate măsurile necesare pentru desfăşurarea circulației trenurilor în condiţii de siguranţă.

Recomandăm publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare ale trenurilor la numărul de telefon 021/9521 sau să consulte programul Trenul Meu de pe site-ul companiei www.cfr.ro unde, de asemenea, vor găsi informații despre ora de sosire sau de plecare a trenului cu care doresc să călătorească, precum și informații despre localizarea exactă a unui tren aflat deja în circulație.

Citeste si:  Vin ploile şi vijeliile! Zonele în care toamna îşi va face simţită prezenţa

CFR SA mulțumește călătorilor și operatorilor de transport pentru înțelegere!

loading...
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here