Constanţa: Aplicaţia CT BUS pentru călători, lansată de compania de transport în comun

evomag.ro

Aplicaţia CT BUS, concepută pentru oferirea de facilităţi călătorilor privind transportul public atât în municipiul Constanţa, cât şi în staţiunea Mamaia, a fost lansată de compania de transport în comun, a informat marţi administraţia locală.

Potrivit Primăriei Constanţa, „compania de transport în comun a lansat aplicaţia CT BUS, un ghid de călătorie disponibil pe telefoanele mobile, cu instrucţiuni pas cu pas, de la cea mai apropiată staţie de autobuz până la cea mai simplă metodă de a ajunge la destinaţie”.

Primii care au testat aplicaţia au fost tinerii implicaţi în proiectul „Constanţa Capitala Tineretului din România”, invitaţi special pentru a-şi spune părerea cu privire la utilitatea aplicaţiei mobile.

„Aceştia au avut parte chiar de o demonstraţie live la sediul CT BUS şi s-au declarat încântaţi de caracteristicile disponibile”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de municipalitate.

Conform sursei citate, aplicaţia CT BUS este concepută pentru a face transportul public uşor de utilizat şi oferă toate informaţiile necesare pentru a ajunge la destinaţia propusă.

„Când vine următorul autobuz? Care este cea mai apropiată staţie de autobuz? Care este cea mai simplă şi rapidă modalitate de a ajunge la destinaţie?”, sunt întrebări ale căror răspunsuri sunt obţinute prin accesarea aplicaţiei.

Aplicaţia mai ajută, printre altele, la verificarea timpului de aşteptare în staţie pentru linia aleasă; vizualizarea rutei, a poziţiei reale a autobuzului ce urmează să sosească în staţie, cât şi a numărului acestuia; identificarea tuturor staţiilor din imediata apropiere; la găsirea unei rute alternative; achiziţionarea biletelor de transport public prin SMS; vizualizarea tuturor instrucţiunilor şi în limba engleză.

„CT BUS roagă călătorii să transmită orice sugestie cu privire la funcţionarea aplicaţiei, astfel încât aceasta să poată fi îmbunătăţită.Aplicaţia CT BUS este disponibilă pentru Android şi IOS, cât şi în versiunea web”, a menţionat administraţia locală.

Sursa: agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.