Constanţa: Cinematograful „Pescăruş” din Mangalia, singurul din sudul litoralului, reabilitat cu finanţare de la CNI

Cinematograful „Pescăruş” din Mangalia, singurul din sudul litoralului, va fi reabilitat cu finanţare de la Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi redeschis, a informat marţi administraţia locală.

Loading...

„Cinematograful ‘Pescăruş’ din Mangalia va fi reabilitat şi modernizat, în baza unui proiect finanţat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii. Recent, ministrul de resort a inclus cinematograful din sudul litoralului pe lista de sinteză a obiectivelor de investiţii care urmează să fie finanţate de CNI, în cadrul programului ‘Săli de cinema'”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Primăria Mangalia.

Conform sursei citate, municipalitatea salută decizia instituţiilor guvernamentale de a finanţa investiţia, în vederea redeschiderii cinematografului, demersurile de trecere a clădirii respective de la RADEF în patrimoniul administraţiei locale fiind demarate în anul 2012.

„Din păcate, administraţia locală de la începutul anilor 2000 a transformat cinema Pescăruş în discotecă şi club de noapte. Ulterior, clădirea a fost abandonată şi lăsată în paragină. Imediat după preluarea mandatului de primar, în 2012, am făcut adrese la Ministerul Culturii pentru a transfera clădirea abandonată la Primărie. Abia la sfârşitul anului 2015 s-a parafat acest transfer”, a explicat primarul Mangaliei, Radu Cristian, citat în comunicat.

El a mai spus că, încă de atunci, Primăria Mangalia a făcut mai multe solicitări către guvernanţi pentru a finanţa renovarea cinematografului.

„Abia acum, după aproape patru ani, solicitările noastre au primit, în sfârşit, răspuns pozitiv, odată cu instalarea noului Guvern. Voi merge, personal, la ministerele de resort, de câte ori va fi nevoie, pentru a urgenta implementarea acestui proiect, fiind vorba de singurul cinematograf din sudul judeţului Constanţa”, a completat Cristian Radu.

Aflat în proximitatea falezei, cinematograful „Pescăruş” a fost inaugurat în 1982, fiind cel mai frecventat aşezământ cultural din sudul litoralului, până la jumătatea anului 1990. Ulterior, a fost neglijat de autorităţile locale, ajungând să funcţioneze, în paralel, ca bar de noapte şi sală de cinema sau, mai apoi, ca discotecă. Proiectul noului cinematograf, depus de actuala administraţie locală a Mangaliei, prevede renovarea şi consolidarea clădirii, dotări şi instalaţii moderne pentru desfăşurarea activităţilor de proiecţie filme.

Potrivit sursei citate, Primăria Mangalia a făcut demersuri asemănătoare la Guvern pentru modernizarea stadionului municipal şi a Casei de cultură.

Sursa foto: lucianvisa.ro

Sursa: agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.