Consumul de alcool poate duce la afectiuni neurologice

0 86

Consumul de alcool la varste fragede scade glicemia dramatic, pana la pragul aparitiei unor simptome neurologice

Ce se intampla îin cazul in care cei care beau – indiferent de cantitate – sunt copii sau chiar si adolescenti?

Zona prefrontala din creier ajunge ultima la maturizare si e cea care ne diferentiaza de regnul animal. Vorbim despre „creierul social”, care ne ajuta sa comunicam si sa luam decizii si sa ne gestionam emotiile.

Gaspar Gyorgy, psiholog: „Partea de cortex prefrontal ajunge la maturitate la 20-25 de ani, asta inseamna ca pentru copii, adulti, parinti, cadre didactice, suntem un surogat pentru cortexul prefrontal al acestora”.

Pe de alta parte, avem nuclei de crestere pana la 22 de ani, desi perioada de adolescenta se termina la 18 ani. Modificarile psihice pe care le constatam in toata perioada de crestere sunt cele care determina o relatie defectuoasa cu mancarea.

Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „Apare si aceasta dorinta de a manca ce nu trebuie, combinata cu o nevoie pentru acest gust excesiv, fie foarte gras, foarte sarat, foarte picant”.

In aceeasi evolutie intra si dorinta de alcool, tigari si, poate, droguri. In timp ce „creierul social” se dezvolta, o alta zona, situata spre baza craniului, detine controlul. Aceasta e responsabila de nevoia de a trai situatii extreme. Informatia trebuie comunicata copiilor.

In privinta alcoolului baut la varste tinere, acesta duce, inainte de euforie, la scaderea marcanta a glicemiei, adica a zaharului din sange. Poate insemna convulsii, miscari necontrolate ale corpului, care e posbil sa se termine cu stop cardiac. Cu cat copilul e mai mic, cu atat alcoolul are efecte severe.

Prof. dr. Coriolan Ulmeanu, sef sectie toxicologie pediatrica: „El poate sa ramana, daca iese dintr-o coma din asta foarte grava, cu convulsii si cu hipoglicemii severe, cu encefalopatie foarte grava pe care poate sa nu o mai recupereze niciodata.”

Aceasta inseamna afectare cerebrala severa. In plus, un mediu cu fum de tigara inseamna oxigenerare slaba a creierului, atacat oricum de alcool. Asadar, se dubleaza riscul toxic. Amestecul bauturilor energizante cu alcoolul mareste riscul intoxicatiei alcoolice. Aceste informatii trebuie comunicate unui copil in loc de interdictia: „Nu te atinge de alcool! „.

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.