Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Foto: Facebook

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunţă participarea la ediţia 2021 a celebrului Festival Mozartwoche din Salzburg, Austria. Alături de legendarul ansamblu coral se va afla Orchestra Simfonică Universitat Mozarteum, avându-l la pupitru pe dirijorul de talie internaţională Ion Marin.

În prima parte a concertului din 27 ianuarie 2021, care se va desfăşura în impunătoarea sală Stiftung Mozarteum – Großer Saal, orchestra va interpreta Simfonia nr. 36 în Do major K. 425 „Linzer”, compusă de Wolfgang Amadeus Mozart în anul 1783. În partea a doua a evenimentului, alături de Orchestra Simfonică şi soliştii Universtăţii Mozarteum din Salzburg, va urca pe scenă Corul Madrigal, pentru una dintre cele mai maiestoase capodopere ale muzicii sacre – Missa solemnis în Do minor Waisenhausmesse, K. 139, compusă şi dirijată chiar de Mozart la Viena, în 1768, la numai 12 ani.

Waisenhausmesse (Orphanage Mass/ Mesa Orfanilor) reprezintă prima compoziţie religioasă a geniului mozartian şi a fost aclamată încă de le premieră pentru frumuseţea şi grandoarea sa.

„În lumea muzicii clasice, Festivalul Mozartwoche de la Salzburg nu are nevoie de vreo prezentare. Este o întâlnire a celor mai mari muzicieni, dedicată in exclusivitate muzicii lui Mozart. Sunt onorat de această invitaţie. Atât programul cât şi întâlnirea dintre Orchestra Simfonică a Universităţii Mozarteum şi Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” reprezintă o punte intre generaţii, prilejuită de geniul mozartian.

Concertul va avea exact în ziua în care se sărbătoresc 265 de ani de la naşterea lui Mozart” – a declarat Ion Marin, Directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi Preşedintele fondator al Programului Naţional Cantus Mundi.

Onoranta selecţie a Corului Madrigal, o premieră pentru România, se înscrie în seria de concerte, spectacole şi prezenţe artistice din cadrul prestigiosului Festival Mozartwoche, organizat de reputata Mozarteum Foundation Salzburg. În fiecare an, din 1956, în jurul datei de 27 ianuarie, oraşul Salzburg îl celebrează pe Wolfgang Amadeus Mozart prin Mozartwoche, un festival cu o reputaţie mondială, care atrage cei mai buni artişti din lume, precum şi audienţe pe măsură. Ediţia din 2021 va fi coordonată de celebrul tenor şi om de cultură Rolando Villazon, care continuă o colaborare de succes începută în 2019. Mozartwoche 2021 va reuni, între 21 şi 31 ianuarie, nume faimoase din lumea muzicii instrumentale, operei, dar şi a coregrafiei sau artei interpretative, cum ar fi: Sir Andras Schiff, Daniel Barenboim, Martha Argerich, Marianne Crebassa, Andreas Heise sau Magdalena Kozena.

„Participarea Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” la Mozartwoche 2021 este o mare şansă pentru a arăta întregii lumi, încă o dată, că România are ca principală „ambasadă” în lume, cultura.”, a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Naţional de cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Personalitate fascinantă a scenei muzicale internaţionale, dirijorul Ion Marin este unul dintre puţinii dirijori care se manifestă la cel mai înalt nivel atât în domeniul muzicii simfonice, cât şi în cel al operei. Este invitat frecvent să dirijeze pe marile scene ale lumii şi a condus majoritatea orchestrelor importante, cum sunt Orchestra Filarmonicii din Berlin, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, London Symphony Orchestra, Philharmonia, Orchestra Naţională a Franţei, Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma, Orchestra Simfonică din Hamburg, Orchestra Filarmonică din St. Petersburg, Orchestra Simfonică din Shanghai, Orchestra Filarmonicii din Beijing etc.

Pe plan naţional şi european, maestrul Ion Marin este o personalitate recunoscută în mod oficial pentru serviciile deosebite aduse culturii, artei şi imaginii României în lume, precum şi pentru dimensiunea socială a impactului său. Ion Marin este Directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi, de asemenea, Preşedintele fondator al Programului Naţional Cantus Mundi România, instituit în 2011 la iniţiativa domniei sale. Din ianuarie 2019, odată cu înfiinţarea Orchestrei Uniunii Europene, când România a preluat preşedinţia rotativă a CE, Maestrul Ion Marin a fost numit manager si director artistic al acestui amplu proiect de diplomaţie culturală.

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieţii muzicale româneşti şi universale. Din momentul înfiinţării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925-2011), Corul Madrigal a susţinut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de ţară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renaşterea europeană, muzica bizantină şi creaţia contemporană românească şi universală. Dirijorul principal al Corului Madrigal este Anna Ungureanu, important discipol al Maestrului Marin Constantin.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.

În 2019, partidele de voci feminine (sopran şi alto) ale Corului Madrigal, alături de Orchestra Simfonică din Hamburg au susţinut un excepţional concert vocal-simfonic sub bagheta maestrului Ion Marin, la Laeiszhalle, în Hamburg. Anul acesta, pe 15 mai, Madrigal va concerta alături de Boulez Ensemble, în celebra Pierre Boulez Saal a Barenboim-Said Akademie din Berlin, într-un eveniment special dedicat muzicii lui Igor Stravinsky.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.