Creste numărul persoanelor infectate cu coronavirus in Australia

26

Australia a confirmat luni un nou caz de „coronavirus Wuhan”, al cincilea din această ţară, în timp ce în China numărul persoanelor decedate a ajuns la 80 iar cel al îmbolnăvirilor este de 2.744, transmite EFE.

Noul caz este o studentă de 21 de ani, care a venit la Sidney cu un zbor direct din oraşul Wuhan, capitala provinciei chineze Hubei, epicentrul epidemiei cu coronavirus, au informat autorităţile medicale din New South Wales.

Australia a informat duminică despre primele patru cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care cel puţin trei sunt bărbaţi care au fost la Wuhan.

Guvernul australian analizează totodată un plan de repatriere a circa 100 de şcolari australieni blocaţi în acelaşi oraş din China, care este practic izolat în urma indicaţiilor Beijingului pentru a încerca stoparea epidemiei.

Noul coronavirus, care duce la pneumonie, a provocat până în prezent 80 de morţi dintr-un total de 2.744 persoane infectate în China, potrivit anunţului făcut duminică la miezul nopţii de Comisia Naţională de Sănătate din această ţară asiatică.

În afară de China, până acum se mai înregistrează opt persoane infectate în Thailanda (din care cinci au fost deja externate), cinci în SUA şi în Australia, câte patru în Singapore, Malaezia, Taiwan, Franţa şi Japonia, trei în Coreea de Sud, două în Vietnam, câte unul în Nepal şi Canada.

Citește și
Spune ce crezi