Creșterea economică nu ajunge la toți românii

Modul haotic în care se dezvoltă România este reflectat și de discrepanțele tot mai mari dintre veniturile românilor în funcție de mediul în care trăiesc. Dacă la oraș, riscul de sărăcie a scăzut în ultimii ani, în mediul rural situația se îmbunătățește imperceptibil și rămâne de departe cea mai defavorabilă din Europa.

Cum se definește o persoană aflată în risc de sărăcie? Are un venit disponibil mai mic de 60% din mediana veniturilor disponibile în totalul populației (venitul care împarte populația în două părți egale – cei cu venituri mai mici decât acesta și cei cu venituri peste).
În zonele rurale din țara noastră, riscul de sărăcie rămâne extrem de ridicat comparativ cu celelalte țări europene. În 2017, acesta a ajuns la 37,2%, în diminuare ușoară de la maximul deceniului de 40,4% atins în 2015.
Procentul este aproape dublu față de media europeană, de 19,2%, iar țările care se confruntă cu astfel de probleme stau mult mai bine decât România. Dintre cele mai “apropiate”, menționăm Bulgaria (cu 36,6%) și, la și mai mare distanță, Spania (cu 25,9% din populația rurală aflată în risc de sărăcie) și Grecia (cu 25,3%).

Pentru românii din orașe, riscul de sărăcie a scăzut ceva mai mult în ultimii ani (până în 2017 inclusiv), până la 6,1%, de la maximul ultimului deceniu, de 11,1% atins în 2015.

Diferența dintre rural și urban este cea mai mare din UE. Asta înseamnă că dezvoltarea orașelor nu a tras după sine și mediul rural, oamenii de acolo rămânând în mare parte la limita sărăciei.
“România înregistrează cele mai mari decalaje din UE între localitățile urbane și cele rurale în privința proporției persoanelor în risc de sărăcie (6,1 față de 1,2 media UE)”, susțin realizatorii analizei.
O problemă importantă atât în comunitățile rurale cât și în cele urbane este reprezentată de rață NEET (proporția tinerilor între 15 și 34 de ani care nu sunt nici angajați, nici cuprinși într-o formă de învățământ).
În România datele sunt mai îngrijorătoare decât în alte țări din cauza faptului că aproape 50% dintre romani trăiesc la țară. Și atunci, 37% din populația rurală aflată în risc de sărăcie reprezintă aproximativ 20% din întreaga populație a țării.

Prin comparație, în UE, doar 25% din populație locuiește în mediul rural. În consecință, 20% din populația rurală a UE aflata în risc de sărăcie reprezintă aproximativ 5% din populația totală, un sfert comparativ cu România.

Mai mult de o treime din românii de la sate, la limita sărăciei, iar
numeroși tineri, nici nu muncesc nici nu merg la școală.

sursa wall-street.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.