tezyo.ro - by OTTER Distribution

Cristian Ghinea sugerează desființarea Comisiei de Prognoză

Eurodeputatul USR-PLUS Cristian Ghinea a sugerat Guvernului să desființeze Comisia de Prognoză pentru a face economii la buget, în contextul în care mai există două instituții publice care au același rol, INS și un institut de la Academie.

„Încep să fie scoși afară dinozaurii de prin dulapurile ministerelor. Deschideți toate ușile, să intre aer curat peste tot. Am scris, în ziua investirii noului cabinet, că primul lucru care trebuie făcut este trecerea pe linie moartă a “nemuritorilor” care au paralizat sistemul. Mă bucur să văd că a început să se întâmple. Ion Ghizdeanu, marioneta folosită de Dragnea și Vâlcov ca să construiască Fondul de dezvoltare și investiții creat prin OUG 114 – un alt fel de PNDL, dar mult mai periculos – a fost înlăturat de la conducerea Comisiei Naționale de Prognoză. Este instituția aia căreia Dragnea i-a dat pe mână marile proiecte de infrastructură, deși ea se ocupa de calcule și prognoze economice”, a scris Cristian Ghinea, miercuri, pe Facebook.

„Ghizdeanu era practic în sistem dintotdeauna. Există și bancuri cu el prin ministerul de Finanțe legate de deschiderea lui pentru a da prognoze favorabile premierilor care-l țineau în funcție. Lucrează la Comisia Națională de Prognoză din 1990, cu mici pauze nesemnificative (tot în sistem), iar din 2005 conducea instituția. Ca episod memorabil, cifra anunțată în 2008 – în plină criză economică – de creștere cu peste 6% a economiei pentru anul următor. Cu girul și susținerea premierului de atunci, Tăriceanu. Desigur că nu s-a confirmat și a urmat prăbușirea”, a mai spus Ghinea.

Europarlamentarul grupului „Înnoim Europa” a adăugat că Ion Ghizdeanu a primit și alte atribuții, precum studii pentru proiecte mari de infrastructură.

Pentru merite deosebite, Ghizdeanu a primit puteri tot mai mari: mai întâi, instituția a fost rebotezată, primind în plus termenul „Strategie” în titulatură. Apoi a primit multe alte atribuții, inclusiv studii pentru proiecte mari de infrastructură și gestionarea unor Parteneriate Public Privat – exemplu, cele pentru softurile ANAF și CNAS. Și, cireașa de pe tort, administrarea Fondului de dezvoltare și investiții al lui Dragnea. Trebuie să urmeze și alții”, a explicat Cristian Ghinea.

Acesta se întreabă de ce există Comisia de Prognoză și dacă nu ar trebui desființată.

„Și ar trebui să ne mai întrebăm ceva: de ce există totuși Comisia de Prognoză? Ca să calculeze chestii pe care se face bugetul, mi se va răspunde. Corect. Doar că mai sunt alte două instituții publice care fac exact asta: Institutul de Statistică și un institut de la Academie. Și, de facto, oricum Ministerul de Finanțe cam ignoră ce calculează aceste instituții paralele și își face propriile socoteli. Uite o sursă de economii: desființați Comisia de Prognoză”.

Ludovic Orban a anunțat că va semna demiterea lui Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Prognoză, a anunțat premierul în cadrul unei conferințe de presă.

Ion Ghizdeanu ocupă funcția de șef la Comisia Națională de Strategie și Prognoză de aproape două decenii.

El a mai spus că o va demite joi din funcție și pe proaspăt numitul secretar general adjunct în Ministerul Finanțelor, Liliana Mincă.

În perioada guvernelor PSD Comisia de Prognoză a căpătat o serie de atibuții sporite, printre care gestionarea banilor publici din Fondul de Dezvoltare și Investiții, precum și administrarea unor proiecte de investiții.

esteto.ro

Loading...
loading...

Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.