Crucea Roşie, îngrijorată de lipsa de acces a ţărilor sărace la vaccinuri, va ajuta la imunizarea persoanelor vulnerabile

Loading...

Îngrijorată de lipsa de acces al ţărilor sărace la vaccinurile anti-COVID-19, Crucea Roşie a lansat joi, un plan de 100 de milioane de franci elveţieni (92,5 milioane de euro) pentru a ajuta la imunizarea a 500 de milioane dintre persoanele cele mai vulnerabile, informează AFP.

Din datele analizate de Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi de Semilună Roşie (CICR), aproape 70% dintre dozele de vaccin administrate până în prezent au fost folosite în cele mai bogate 50 de ţări din lume, în timp ce doar 0,1% dintre ele au fost injectate în cele mai sărace 50 de ţări din lume.

„Este îngrijorător, pentru că este nedrept şi pentru că aceasta ar putea prelungi sau chiar agrava această teribilă pandemie”, a comentat secretarul general al FICR, Jagan Chapagain, într-o conferinţă de presă. „Fără o distribuire echitabilă, chiar şi cei care sunt vaccinaţi nu vor fi în siguranţă”, a adăugat el.

Iar CICR atenţionează că, dacă mari porţiuni ale globului nu vor avea acces la doze de vaccin, virusul aflat la originea COVID-19 va continua să circule şi să înregistreze mutaţii, o situaţie care riscă să ducă la dezvoltarea de noi tulpini ce nu vor răspunde la vaccinuri.

Planul CICR nu va consta în achiziţia de vaccinuri, ci în a susţine eforturile de vaccinare naţionale într-o serie de domenii. În numeroase ţări, un personal format va fi însărcinat cu distribuirea fizică de vaccinuri către grupurile cu risc şi vulnerabile.

În plus se va duce o luptă împotriva dezinformării. Voluntarii Crucii Roşii şi ai Semilunii Roşii se vor deplasa către comunităţi şi indivizi izolate social sau geografic, pentru a asigura participarea lor la eforturile de vaccinare.

„Egalitatea nu pică din cer”, a subliniat Jagan Chapagain. „Planul nostru constă în a face în aşa fel încât aceste vaccinuri să iasă din capitale şi să ajute persoanele şi comunităţile vulnerabile, cu risc şi izolate”.

Sursa: Agerpres
Citește și
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.